Iohannis îi dă lecții de moralitate lui Tăriceanu după ce justiția i-a luat o casă obținută fraudulos

Klaus Iohannis a intrat într-un joc periculos al declarațiilor cu Călin Popescu Tăriceanu. După ce președintele Senatului a făcut apel la președinte să verifice dacă acuzațiile lui Traian Băsescu la adresa șefilor unor instituții ca DNA sau SRI se susțin, Iohannis i-a trasmis că, în calitate de cercetat penal, nu poate pune în discuție funcționalitatea statului de drept.
Conform acestei declarații, Iohannis pleacă de la o premisă greșită: orice cercetat penal este și vinovat! Domnul profesor de fizică ar trebui să știe că există posibilitatea ca judecătorii să constate că Tăriceanu este nevinovat. Până la pronunțarea unei sentințe, teoretic, orice om este nevinovat.
Nu același lucru se poate spune însă despre Klaus Iohannis și soția sa. În 12 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis și soția acestuia au pierdut definitiv procesul privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu. Curtea de Apel Brașov a menținut atunci o decizie dată în 2014 de Tribunalul Brașov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soția acestuia, Carmen Iohannis, soacra președintelui și moștenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu. Motivul este că retrocedarea a avut la bază un certificat de moștenitor obținut fraudulos. Pe baza acestui certificat, familia Iohannis a obținut câteva sute de mii de euro drept chirie de la o bancă. Asta este moral, domnule președinte?

Între timp, Iohannis, care nu s-a împăcat cu ideea pierderii casei, se judecă la Curtea de Apel Pitești în procesul privind casa din Sibiu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu Klaus Iohannis
Locații: România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)