Ieri, de ziua Franței, un terorist mic a intrat cu camionul în mulțime la Nice și a creat premisele unei isterii în presă și pe facebook. Isteria constă în lamentații ca: "puteam să fiu și eu acolo”, "afară cu musulmanii din Europa”, "musulmanii nu pot fi asimilați”, ș.a.m.d. Undeva s-a făcut raționamentul: asasinul era tunisian, deci musulman, deci terorist. Mă rog, nu e un raționament, ci un reflex condiționat, transmiteți felicitările mele mass-mediei pentru dresaj, dar sigur aveți și voi partea voastră de contribuție, că doar nu vă ține televizorul legați la minte. A făcut și școala ceva efort, atunci când v-a predat literatura absurdului, adică a lipsei cauzalității, a neconectivității, când în realitate nu există așa ceva. Există doar niște critici literari ratați care n-au izbutit să vadă mizele autentice ale unei literaturi subtile, dar deloc absurde.

În 2011, pe când la conducere se afla Nicolas Sarkozy, Franța a desfășurat timp de opt luni o operațiune militară în Libia. A fost un război de agresiune în toată regula, purtat după modelul invaziei din Iraq inițiate de Bush tatăl și fiul, și anume vizând anihilarea reprezentanților statului, distrugerea infrastructurii și instalarea haosului. Recent, Franța a mai început o campanie și în Mali, dar la scară mai redusă. În caz că nu știți, astfel de războaie presupun moartea a zeci de mii, până la sute de mii și milioane de civili. Nu sunt victime colaterale decât în limbajul de presă, adică în manipulare, în realitate fiecare război postmodern presupune omorârea de civili. Adică oameni ca și noi, neînarmați, care merg la slujbă, se căsătoresc, fac copii, citesc cărți și visează. Vorbesc limbi diferite de limbile europene, au o altă religie dar, ca și noi, respiră. Unii sunt mai bogați ca europenii, dar cei mai mulți dintre ei se mulțumesc cu foarte puțin și nu suferă din cauza asta, pentru că în cultura lor idolii consumismului nu sunt foarte puternici, iar bogățiile orientalilor nu se confundă întotdeauna cu obiectele.

 Atunci când ataci undeva pe glob, îți asumi automat că cineva s-ar putea să vină și să facă același lucru și în țara ta. Acesta e veacul și acestea sunt posibilitățile tehnologice. Sigur că suntem pregătiți să ne apărăm împotriva cuiva care ar încerca să arunce o bombă dintr-un avion, dar e ceva mai greu să lupți cu un om care duce o bombă într-o geantă de voiaj. Un tanc ar fi rapid anihilat, dar un camion se poate oricând transforma într-un tanc, lucru care ne poate lua prin surprindere. Probabil că e înfiorător un civil care atacă alți civili în Franța, dar nu mai înfiorător ca tânărul sexy cu aer de metrosexual care urcă într-un avion supersonic Mirage și aruncă o bombă de 5 tone peste un cartier populat din Tripoli.

 Nu, nu există nicio problemă legată de islam. Enormitatea asta vi se spune pentru că sunteți dispuși s-o înghițiți pe nemestecate. Dacă ataci un tigru, vei fi sfâșiat la un moment dat de fiare, pentru că și tigrul, ca și omul, vrea să fie tratat cu respect. Nu tigritudinea este cea care duce la violență, ci faptul că te-ai dus cu gânduri mișelești acolo unde nu-ți era locul. Dacă ai deschis un front împotriva țărilor islamice pentru a obține resursele lor naturale prin forță, e o ipocrizie să spui că musulmanii te atacă pentru că sunt musulmani. Nu-mi spuneți că islamul s-a răspândit cu sabia pentru că este ieftin clișeul și ușor de combătut, trebuie doar să deschidem niște cărți de istorie. În Indonezia sunt 400 de milioane de musulmani, mai mult decât în toate țările arabe la un loc, cercetați care armată islamică a ajuns în Indonezia. Dacă vi se pare prea departe, încercați să găsiți o armată islamică în Africa Subsahariană. Cu păcăleala islamică vi se sugerează că nu răul pe care europenii l-au făcut în Orient ar fi problema, ci natura intimă a orientalului, incapabil să primească "civilizația” ce i se îndeasă cu forța pe gât.

 Vă rog eu mult să nu-mi aduceți exemplul martirilor Brâncoveni în sprijinul tezei răspândirii islamului prin violență. Fiți puțini atenți și recapitulați mental episodul: un sultan turc îl pune pe domnul Valahiei să aleagă între convertirea la islam și moarte, iar domnul Valahiei, împreună cu feciorii lui, aleg moartea. Acest episod este cel mai bun argument ÎMPOTRIVA tezei răspândirii islamului prin violență. Ce-i atât de greu de priceput că acest eveniment singular s-a dovedit un eșec, admițând că scopul convertirii ar fi existat aievea, și n-ar fi fost mai mult decât o simplă clauză politicoasă comunicată unui condamnat pe care Înalta Poartă nu-l mai considera un vasal sigur.

 De ceva vreme, li se reproșează musulmanilor din Europa că nu sunt "integrați”. Păi, să vă zic o chestie, nici eu nu-s integrat. Refuz să mă închin zeilor consumismului, naționalismului, tehnologiei, modernismului, democrației, relativismului, nihilismului, multiculturalismului. Refuz să mă integrez în așa ceva ca să nu mă dezintegrez. Practic o religie orientală, mă închin Logosului întrupat și-mi petrec vremea citind cărți scrise, cele mai multe dintre ele, în urmă cu 1000-1500 de ani. Folosesc un computer cu inima cu care am folosit o căruță, conduc un automobil la fel cum am folosit sapa, coasa și grapa. Acestea sunt instrumente, păstrând anumite rezerve cât se poate de justificate, instrumentele nu mărturisesc nicio integrare.

De ce ar vrea un om religios să se integreze în Europa modernă? Adică, de ce ar vrea un credincios practicant, creștin sau musulman, să-și abandoneze religia, tradiția, limba sacră, civilizația din care provine și care este toată în mintea lui, pentru că acolo e civilizația, și să se transforma într-o pleavă indiferentă și fără greutate, într-un european ateu și modern? Cât de agresiv trebuie să fie cineva pentru a cere unui seamăn al său să se supună unei spălări pe creier, cu aerul că aceasta este soluția? Cât de ignorant trebuie să fie cineva ca să se considere concomitent și creștin și modern, de ca și cum Iisus, apostolii, sfinții părinți, ar fi fost altceva decât cei mai anti-moderni și cei mai neintegrați dintre oameni, ferment al revoltei autentice și al non-conformismului înalt?

Aș vrea să văd, sunt un naiv, firește, aș vrea să văd că Franța își va restarta relațiile cu lumea islamică, în numele respectului față de celălalt. Aș vrea să-i văd condamnați pe George W. Bush și pe Tony Blair, criminali de război care au orchestrat invazia și distrugerea Iraqului. Aș vrea să văd că petrolul e pe bani, și nu este obținut cu prețul sângelui. Aș vrea... dar multe mai vreau! Și oameni inteligenți, informați, suspicioși când li se bagă o prostie în cap, și copii cuminți, și babe frumoase... Realitatea e că înțelepciunea cere timp și e descurajantă, pe când prostia se rezolvă repede și are multe șanse să fie definitivă.

 La urma urmei, de ce ai crede că și în altă cultură decât a ta există oameni, valori și virtuți? Nu-i mai comod să consideri că tu ai trecut testul de inteligență, născându-te pe continentul potrivit, cu religia über alles? Nu-i mai facil să crezi că rostul celorlalți este să te admire pe tine, să te slujească pe tine, să-ți servească cel mult drept decor când mergi tu să-ți faci undeva un selfie exotic? Nu, nu sunt de acord cu erezia multiculturalismului. Nu cred că trebuie să-mi cer scuze în numele "crimelor făcute de omul alb”. Nu mă simt deloc agresor știindu-mă bărbat, european, alb și creștin. N-am moștenit pe mâini sângele nimănui. Aș cădea în același simplism irelevant în care se complac și cei care spun că "nu toți musulmanii sunt teroriști, dar toți teroriștii sunt musulmani”.
 
Categoria numită "terorist” nu există pur și simplu. Am căutat-o în textele sacre și n-am dat de așa ceva. Există doar oameni răi și păcate grele. Iar tipii în costum și cravată la gât fac mult mai mult rău decât nebunii care ajung la bombe artizanale sau transformă camioane în tancuri. Marii teroriști ai lumii n-au omorât cu mâinile lor pe nimeni, dar sunt maeștrii incontestabili ai haosului de azi.
 
Articol apărut mai întâi pe blogul autorului