Analistul Dan Diaconu spune că moartea lui Răzvan Ciobanu arată cât de extins este consumul și traficul de droguri în România: Dacă tot jocul ăsta n-ar fi patronat de Securitate, n-ar avea nicio șansă

Moartea creatorului de modă Răzvan Ciobanu, în a doua zi de Paști, a fost unul dintre cele mai discutate evenimente ale ultimelor zile, fără îndoială.
Printre altele, investigatorii au descoperit faptul că tânărul tocmai consumase droguri, sub efectul cărora a pierdut controlul mașinii și și-a găsit moartea.
Analistul economic Dan Diaconu spune că acest fapt arată cât de dezvoltat este traficul și consumul de droguri în România, dar deși acest fapt este foarte periculos, nu este un subiect de discuție în România. El spune că dosarul „Droguri pentru VIP-uri” a fost mușamalizat de autorități pentru a se ascunde gravitatea acestui flagel în România.
Reamintim că în ultimii ani, numeroase personalități au fost implicate în dosare privind consumul de droguri: de la fiul lui Andrei Pleșu, la prezentatoarea TVR Emma Zeicescu și la fondatorul festivalului Untold.
„Chestia cu dosarul ăla pus la păstrare ar trebui să scoată lumea în stradă. Pentru că nenumărați „răzvani ciobani” pot ieși din cârciumile cu ștaif în care praful nu se șterge cu cârpa, ci se trage pe nas, și pot face victime nevinovate pe străzi. Un bețiv în prag de comă alcoolică e arici-pogonici pe lângă un tefeleu proaspăt ecstazy-at la bord. În fapt, prin protejarea marilor mahări ai drogurilor, prin închiderea dosarelor și trecerea sub tăcere a faptelor scandaloase, nu se face altceva decât să se atenteze la securitatea națională.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Andrei Pleşu Dan Diaconu Emma Zeicescu Răzvan Ciobanu
Locații: București
Subiecte: Dependenţa de droguri trafic de droguri
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)