Banner pro familie al suporterilor naționalei României la meciul cu Olanda: NU parteneriatului gay civil! Unul dintre autorii mesajului: Propaganda homosexuală agresivă din aceste timpuri este o unealtă a celor care vor să distrugă civilizația creștină

ACTUALIZARE 20:19 Unul dintre suporterii grupului care a realizat bannerul de la meciul România - Olanda a ținut să transmită un mesaj cititorilor ActiveNews:
„Suntem alături de orice organizație, fundație, persoană, care luptă împotriva distrugerii familiei normale, formată din mamă + tată + copii. Singura formulă normală, naturală care poate întreține un mediu propice de dezvoltare pentru un copil. Primul drept al copilului este acela de a se naște, iar al doilea este dreptul la o familie formată din mamă și tată. Propaganda homosexuală foarte agresivă din aceste timpuri este una din uneltele celor care vor să distrugă civilizația creștină (pe lângă colonizarea țărilor creștine cu populație de religie musulmană), lovind la baza civilizației creștine, familia.
Îndemnăm pe cei care încă mai au puțină conștiință și demnitate, să reziste, să protesteze și să își exprime public poziția față de acest atac extrem de periculos și de organizat pe toate canalele media, chiar dacă este greu sa reziste "judecății" celor din jur, care ii vor privi ca pe niște paria. A accepta această aberație înseamnă trădare!", ne-a declarat tânărul care dorește să rămână anonim.
Știrea inițială
Suporterii echipei naționale de fotbal a României au afișat un mesaj de protest împotriva posibilei legalizări a parteneriatului civil între persoane de același sex.
Evenimentul a avut loc cu ocazia meciului amical de la București dintre naționalele României și Olandei, încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeților.
Pe bannerul afișat de tinerii suporteri români se putea citi: „Nu parteneriatului gay civil! Primul pas spre abuzul infantil”.
Aceasta nu a fost prima ocazie cu care suporterii echipei naționale și-au manifestat opțiunile pro-familie și pro-identitare. La meciul România - Armenia, disputat în luna septembrie la București, fanii au afișat două mesaje: „Sângele de martir creștin ne-a sfințit glia secole apărând cu râvnă ortodoxia”, respectiv „Bravii noștri eroi zilnic sunt dați uitării, cât mai avem mândrie: Nu islamizării”.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

A murit Rona Hartner! Două cancere agresive după vaccinarea Covid

Gimnasta din lotul olimpic al Germaniei Mia Sophie Lietke a murit subit la 16 ani, în urma unui atac de cord

În Spania e o adevărată revoluție. FILMAREA ZILEI

Rona Hartner își trăiește ultimele clipe, la 50 de ani: cancer la plămâni și metastaze la creier. Sora ei a făcut anunțul dureros: ”Dumnezeu să-i aline suferința și să o primească la el”

Fostul medic al lui Traian Băsescu, descoperit mort în casă – a fost găsit căzut, într-o stare avansată de descompunere

Inventatorul Iuliean Horneț a reușit să reducă costurile energiei termice de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului cu 60-80%
Recomandările noastre

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)