Disperat de apucăturile elevilor, un profesor din Brăila face o propunere șoc: Dreptul profesorului de a purta armă. Vreau să ies din școală teafăr și nevătămat

O organizație a elevilor a făcut niște propuneri Ministerului Educației în ceea ce privește drepturile și obligațiile elevilor. Acest Consiliu cere, printre altele, dreptul de a nu fi supuși vreunei forme de discriminare din partea personalului didactic, dreptul de a fi informați cu cel putin trei zile înaintea unei lucrãri scrise, dreptul de a contesta notele profesorilor sau chiar dreptul de a avea la oră telefoanele mobile.
Ștefan Lupu, în vârstă de 59 de ani, este cadru didactic la Liceul de Artă din Brăila de mai bine de 3 decenii și predă muzica instrument violă și violoncel, iar propunerea șocantă a acestuia vine după ce a fost enervat de modificările propuse de elevi în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora.
Totodată dascălul brăilean transmite și un mesaj Ministrului Educației, Adrian Curaj.
"Fără glumă! Sunt și eu unul din cei care se tem de „ziua de mâine” a școlii românești! Așa că îmi permit să vin cu o contra-propunere la presupusul „drept” al folosirii telefoanelor mobile în școală de către elevi - este vorba de dreptul profesorului de a purta armă în școală! De ce? veți întreba... Pentru a-l împușca pe „elevul” care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea! O să credeți că sunt nebun! Foarte bine! În acest caz, un consult psihiatric de specialitate este necesar - înaintea celui destinat profesorilor - pentru elevii de minim 16 ani, tocmai pentru ca profesorii să adopte un comportament corespunzător vizavi de anumite reacții!... Dar citiți și opiniile cu totul la obiect emise de (aproape) toți comentatorii acestui articol! Eu mai am 5-6 ani până la pensie și - credeți sau nu - vreau să ies din școală teafăr și nevătămat („cu toate țiglele pe acoperiș”)!... Domnule Ministru al Educației Naționale, aveți un nume predestinat! Încercați să nu-l faceți de rușine!... La mulți ani și multă minte cui trebuie!...” a scris dascălul pe Facebook.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)