Femeia de 83 de ani care a refuzat internarea, pentru că era asimptomatică, a decedat. Bătrânei i se deschisese dosar penal deși era imobilizată la pat.Testul pentru Covid-19 a ieșit NEGATIV
Femeia de 83 de ani căreia i se deschisese dosar penal pentru că a refuzat internarea pentru că ar fi fost depistată cu coronavirus, dar era asimptomatică, a decedat marți, informează Bistrițeanul.Potrivit primarului comunei Măgura Ilvei, Valer Avram, bătrânica s-a stins acasă, în urma unui stop cardio-respirator.
Femeia a fost depistată cu Covid-19 în data de 8 mai, însă a refuzat transportul la spital, fiind asimptomatică. Întrucât internarea e obligatorie chiar și în cazul celor asimptomatici, bătrânei i s-a întocmit dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”, după cum anunța ActiveNews la vremea respectivă.
Aceasta, deși femeia avea grave probleme de sănătate de ceva ani, fiind imobilizată la pat. Valer Avram, primarul comunei Măgura Ilvei, spune că bătrânica a fost retestată, iar testul a ieșit negativ. Pentru a fi considerată vindecată trebuia repetat testul, însă aceasta nu a mai apucat să îl facă și pe al doilea. Femeia a fost înmormântată în cursul dimineții, pe repede-înainte, după „noile proceduri”.
În ciuda declarațiilor primarului, presa de la București continuă să titreze că „femeia infectată cu coronavirus care a refuzat internarea” a decedat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Valer Avram
Locații: Bistriţa Năsăud
Organizații: Primăria comunei Măgura Ilvei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)