Situația în care se află România, mai precis starea de urgență în care a fost plasată din cauza pandemiei de coronavirus, a făcut să apară situații unice în istoria țării: oamenii nu au mai putut sărbători Învierea Domnului la Biserică.

Mai mult decât atât, românii nu s-au mai putut duce la sfintele slujbe de aproape două luni de zile. În aceste condiții, cei care găseau o alinare la biserică au fost nevoiți să uziteze de diferite pretexte pentru a putea ajunge în dreptul unei biserici.

Așa s-a ajuns la situații precum cea surprinsă în imaginea de mai sus în București, duminică 10 mai: oamenii privesc cu jind, de după gratiile gardului, spre locul unde I se slujește Lui Dumnezeu.

Din câte a relatat ActiveNews, statul român analizează mai multe variante pentru deschiderea bisericilor după data de 15 mai, una dintre acestea vizând chiar schimbarea cultului bisericii.