Miting în fața Senatului: 3000 de oameni cer judecarea lui Gabriel Oprea pentru moartea lui Gigină. Protestatarii au forțat cordonul de jandarmi

Aproape 3.000 de oameni protestează în fața Senatului după decizia parlamentarilor de a respinge cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.
Manifestanții, care au organizat mitingul pe rețelele de socializare, au blocat circulația pe Calea 13 Septembrie și au forțat cordonul de jandarmi.
"Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat!", "Nu imunitate!", "Vrem dreptate", "Alături de familia Gigină" sau "Egalitate în fața legii" - sunt mesajele care se pot citi pe pancartele manifestanților.
În această seară, fostul ministru de Interne a postat un mesaj pe Facebook, în care anunță că va cere Senatului să supună încă o dată la vot cererea DNA în cazul său, iar colegilor să voteze pentru începerea urmării penale, după ce, la votul de luni, i-a rugat să-l apere.
Proteste au avut loc și în țară, la Cluj-Napoca, Craiova și Constanța.
Pe același subiect

Platforma Chimcomplex Borzești își întrerupe temporar activitatea din cauza prețului energiei electrice și gazelor naturale. ANUNȚ

Pr. Arhim. Mihail Stanciu: Semnal de alarmă pentru părinți. TikTok, rețelele sociale și un fenomen „nou”, grav și exploziv: „ticurile” incontrolabile și molipsitoare la adolescenți. VIDEO

Av. Gheorghe Piperea: Recensământul hibrid (online + față în față + radio-șanț) s-a terminat cu un eșec răsunător. Este cazul ca vinovații să plătească - nu numai cu funcția, ci și cu averea

ATENȚIE, PĂRINȚI! Copil din România se sinucide după o „provocare” pe TikTok. STUDIU-AVERTISMENT: Smartphone, TikTok, Instagram - Dependență, Pornografie, Suicid (V)

„Avorturile totalitariste” ale lui Vasile Bănescu au dat 1000 de vieți în Polonia. Nici o crimă nu poate fi „justificată medical”. VICTORIE MAJORĂ PRO VITA!

Ultimele minute ale lui Archie Battersbee, intrat în comă după o „provocare” pe TikTok? CEDO a respins recursul părinților în care aceștia cereau blocarea deciziei sistemului britanic de a fi decuplat de la aparate
Recomandările noastre

UCIS „SIGUR ȘI EFICIENT” DE ASTRAZENECA. Ancheta Medicinei Legale s-a finalizat, după un an: Rockerul Zion de 48 de ani a murit din cauza unui „traumatism cerebral catastrofal” generat de injecția cu serul experimental de la Oxford, lăudat la Trinitas TV

VACCINAREA - SINUCIDERE? Un cititor îi răspunde Oliviei Steer: Îndemnarea la vaccinare se regăsește în Codul Penal din 2009 la Art 191 - Determinarea sau înlesnirea sinuciderii. VIDEO: Tribunal din Franța: Moartea prin vaccinarea Covid este sinucidere!
Persoane: Bogdan Gigină Gabriel Oprea
Locații: România
Organizații: Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)