Dacă mai avea cineva îndoieli asupra adevăratelor țeluri ale globalismului, acum le putem citi și scrise negru pe alb. E vorba de Pactul Global pentru o Migrație Sigură, Ordonată și Reglementată. Am redat titlul complet, care deja conține elemente ale unui amplu și sistematic program de omogenizare etnică a omenirii. Căci de la faza improvizată, plină de aventuri, riscuri și necunoscut a fenomenului migraționist, urmează să se treacă acum la o etapă planificată și organizată, prin dezvoltarea tuturor mecanismelor aferente.
 
E important de precizat că aici nu e vorba nici de libera circulație în cadrul UE, nici de refugiați, adică de cei care și-au părăsit țările de origine poate fără voia lor, ca urmare a persecuțiilor sau a războaielor și care într-adevăr au nevoie de protecție. Pentru această categorie de oameni există un pact similar, adoptat cu mai multă vreme în urmă (Pactul ONU pentru refugiați). De data aceasta avem de-a face practic cu o invitație oficială adresată tuturor acelor oameni care decid să se stabilească în altă țară, unde speră la un trai mai bun. De pildă prin accesul la ajutoare sociale în țările dezvoltate, care este mult peste ce reușesc să câștige în țările lumii a treia. 

Pactul a fost semnat la Marrakech în Maroc pe 10 decembrie de peste 150 de țări, printre care și România. Excepțiile notabile sunt: SUA, Austria, Elveția, Italia, Polonia, Cehia, Solvacia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Australia, Israel, Chile. În Belgia semnarea Pactului a provocat controverse mergând până la ruperea coaliției de guvernare. Deși a semnat, Brazilia a anunțat că se va retrage la începutul lui 2019, odată cu schimbarea de regim, când începe mandatul noului președinte de dreapta. Un fapt semnificativ: înainte de semnarea pactului de către delegați guvernamentali, în foarte multe țări s-a evitat (sau s-a încercat evitarea) oricărei dezbateri publice sau parlamentare asupra chestiunii. Care a fost transformată într-un simplu gest de rutină, lăsat pe seama specialiștilor și cercurilor diplomatice, în disprețul opiniei publice. Curat transparent și democratic, limpede ca apa de izvor! De ce oare, dacă nu am avea de-a face decât cu un document cât se poate de benign, de competența exclusivă a specialiștilor?

Adevărul e altul: acest plan privește viitorul nostru, al țărilor noastre, al copiilor și nepoților noștri, la care nu putem rămâne indiferenți! Iată de ce, odată ce conținutul Pactului a devenit cunoscut pe scară mai largă, în multe țări, inclusiv dintre cele care în final au aderat la el (printre care și România) s-a coagulat o opoziție semnificativă la adresa acestui plan. Radicalismul și amploarea sa nu pot însemna decât una din două: un politician care îl susține fățiș este ori un trădător al propriei națiuni, în deplină cunoștință de cauză, ori un inconștient fără repere, care nu știe să facă distincție între măsurile care asigură vitalitatea și viitorul unui neam, și cele care îl conduc spre o moarte lentă, gradată pe parcursul a câtorva generații. 

Deși ambalat într-un document stufos, redactat într-o perfectă limbă de lemn tehnocrată, care prezintă migrația în termeni exclusiv pozitivi și invocă în permanență mantra „drepturilor omului”, intențiile Pactului sunt cât se poate de toxice și de extremiste. Vom vedea îndată care îi sunt implicațiile reale. Aceasta deși se susține în permanență că documentul nu are putere juridică, fiind mai mult o declarație de principii și un cadru de acțiune și de cooperare. O afirmație care e demontată de însuși conținutul documentului, care presupune și instituirea unui mecanism de control și verificare a implementării punctelor acestui program, precum și cenzura și combaterea opiniilor critice la adresa Pactului sau a fenomenului migraționist la modul general. 

Acest document din categoria „soft law” legalizează practic post-factum politica din 2015 a cancelarului german Angela Merkel, care după toate analizele specialiștilor în drept a fost în mod evident ilegală. Granițele nu se pot deschide la modul arbitrar pentru oricine, și în plus nu a fost făcută o distincție clară între refugiații cu drept de azil și restul (adică majoritatea) migranților economici care, conform legislației curente, ar fi trebuit retrimiși de urgență în țările de origine, sau cel puțin înapoi în țările prin care au tranzitat. La modul concret însă, această distincție practic nu s-a făcut, legislația în vigoare fiind de facto suspendată, invocându-se motive de forță majoră (ceea ce ar putea constitui cel mult circumstanțe atenuante, dar nu o justificare a încălcării legilor naționale și tratatelor internaționale precum acordul de la Dublin).  Numai că actualul Pact ar legitima perfect acest tip de politică, inclusiv pentru viitor. Îi vine ca o mănușă croită pe măsură, deci cel puțin o parte din interesele care stau în spatele său sunt cât se poate de evidente. Și nu, nu e vorba aici de interesele germane, căci acestea nu pot fi decât asemănătoare cu ale tuturor popoarelor europene. Ci de alte forțe oculte, care au instrumentalizat statul german pentru a-și realiza scopurile, bineînțeles cu complicitatea unei largi părți din clasa politică.

În continuare voi prezenta punctele esențiale ale acestui plan (termen mai potrivit decât cel de „pact”), căci într-adevăr, se dorește o planificare și o sistematizare a fenomenului migraționist. E vorba de un întreg program de inginerie socială cu bătaie lungă care, dacă va fi pus în practică integral, va transforma fața lumii. Disprețul pentru identitățile și tradițiile naționale și culturale formate în veacuri de istorie este de-a dreptul ostentativ, acestea nefiind nici măcar menționate. În schimb, migrația e prezentată exclusiv în nuanțe pozitive, ca fiind un element aducător de beneficii pentru toată lumea, de la țările de origine, la cele tranzit și sfârșind cu cele de destinație. Această concepție care străbate întregul document e afirmată de la bun început, în partea intitulată „Viziunea și principiile”:  

Migrația a fost parte a experienței umane de-a lungul istoriei, și noi recunoaștem că este o sursă de prosperitate, inovație și dezvoltare durabilă în lumea noastră globalizată, și acest impact pozitiv poate fi optimizat prin îmbunătățirea controlului asupra migrației. Majoritatea migranților lumii astăzi călătoresc, trăiesc și lucrează într-un mod sigur, ordonat și reglementat. Totuși, migrația afectează incontestabil țările noastre, comunitățile, migranții și familiile lor în moduri foarte diferite și câteodată impredictibile."

În secțiunea „Înțelegere comună” se afirmă: 

Migrația e o caracteristică definitorie a lumii noastre globalizate, care unește societățile din interiorul regiunilor și dincolo de acestea, făcând ca toate țările noastre să devină deopotrivă țări de origine, tranzit și destinație
 
Departe de a fi o constatare obiectivă, această afirmație reflectă o intenție cât se poate de evidentă de omogenizare a societăților și de fluidizare a granițelor, fapt care ar conduce pur și simplu la dizolvarea națiunilor cu specificul propriu al fiecăreia. Iar pentru a contracara posibilele critici la adresa afirmării apodictice a caracterului exclusiv pozitiv al fenomenului migrației, secțiunea se încheie astfel:

Trebuie să asigurăm tuturor cetățenilor noștri accesul la informații obiective, bazate pe fapte și informații clare despre avantajele și provocările migrației, pentru a înlătura narațiunile menite să inducă în eroare și să creeze o percepție negativă la adresa migranților”.

În secțiunea „Responsabilitate comună”, după ce se reiterează caracterul global al fenomenului migrației, pe care nicio țară nu l-ar putea controla într-un mod unilateral (oare de ce, nu asta e de fapt esența suveranității naționale?), se afirmă:

Prin această abordare comprehensivă intenționăm să facilităm o migrație sigură, ordonată și reglementată, precum și să reducem efectele negative al migrației nereglementate prin măsuri internaționale de cooperare (…) să reducem riscurile și situațiile precare asociate cu migrația (…) acest pact urmărește crearea de condiții favorabile care să permită tuturor migranților să îmbogățească societățile noastre prin capacitățile lor umane, economice și sociale, pentru a contribui astfel mai bine la o dezvoltare durabilă la nivel național, regional și global.
 
În spatele formulărilor alunecoase și optimiste pot fi depistate intenții cât se poate de clare. La o adică, esența suveranității unui stat implică și controlul deplin asupra granițelor sale. Adică posibilitatea de a decide cine are dreptul să intre, și cine nu. Cooperarea internațională invocată aici e necesară doar într-un singur caz: acela în care se dorește în mod programatic crearea unui val neîntrerupt de migrație, care să fie permanent sub controlul oficialităților, reducând migrația ilegală, care practic va deveni inutilă: de ce să mai sari peste gard atunci când poarta e larg deschisă?

Acest obiectiv al unei migrații masive și planificate e întărit în următoarea secțiune, „Unitate de scop”: 

Prin Pactul Global se recunoaște faptul că o migrație sigură, ordonată și reglementată funcționează pentru toți atunci când e bazată pe o bună informare, planificare și consens. Migrația nu ar trebui să fie un gest al disperării. Atunci când totuși este așa, va trebui să cooperăm pentru a asigura necesitățile tuturor migranților aflați în situații precare. În acest scop ne obligăm să facilităm și să asigurăm o migrație sigură, ordonată și reglementată în beneficiul tuturor.”

Se poate mai clar de atât? Adică oricui decide în mod rațional și conștient –nu din disperare sau împins de nevoi- că dorește să se stabilească în altă țară pentru un trai mai bun, vor trebui să îi fie asigurate toate facilitățile menite să-i asigure împlinirea acestui țel. Un scenariu halucinant? Și totuși, e scris negru pe alb!

Din tezele fundamentale expuse în secțiunile de început ale pactului au fost dezvoltate 23 de obiective și angajamente pe care statele semnatare se obligă să le îndeplinească (în ciuda pretenției că documentul nu are putere juridică). Acestea pot fi practic deduse din cele pe care le-am menționat anterior. Pe scurt, dacă cineva ar dori să pună în aplicare un plan de inginerie socială la scară mondială, al cărui rezultat să fie omogenizarea etnică și implicit dizolvarea națiunilor existente, atunci aceste obiective reprezintă pilonii săi de bază, niște măsuri logice și obligatorii. Ele se potrivesc ca o mănușă cu această intenție nemărturisită nicăieri explicit și ferită pe cât s-a putut de orice fel de dezbatere și scrutare critică.

Decât să intru în detalii prin traducerea altor fragmente, consider că prezentarea unui posibil scenariu ar fi mult mai sugestivă.

Să presupunem că un cetățean oarecare, dintr-o țară îndepărtată, de pe un alt continent, hotărăște – nu neapărat împins de disperare- să migreze într-o țară în care speră la un trai mai bun. De obicei ținta lui e o țară europeană. Firește, omul nostru nu e singur. Doritori asemeni lui sunt milioane. Ei bine, ei nu vor porni într-o aventură în necunoscut. Aceasta pentru că ei vor avea acces la o informație corectă și promptă în toate fazele migrației, pe toate rutele aferente (obiectivul 3). Firește, accesul la aceste rute va fi facilitat pe cât se poate. Ele vor trebui să fie permanent disponibile și flexibile, pentru a asigura o migrație reglementată (obiectivul 5). 

Ajunși la destinație, se presupune că acești oameni vor avea acces pe piața muncii. Se va facilita o recrutare corectă și etică a forței de muncă și asigurarea condițiilor pentru o muncă decentă (obiectivul 6). Firește, nici un om cu o urmă de moralitate nu poate suține exploatarea semenilor și munca de sclavi. Dar în continuare se precizează mai mult, anume că migranților trebuie să le fie permis să-și schimbe locul de muncă cu un efort birocratic minim și de a-și schimba condițiile și durata șederii, pentru a avea mai multe șanse la o muncă demnă, cu respectul drepturilor omului. Partea aceasta pare a se referi doar la migranții care vin recrutați drept forțe de muncă, deci care umplu un deficit pe piața muncii. În acest caz specific ar fi un fapt dorit de toată lumea. Numai că nici aici, nici altundeva în document nu se trage o linie de demarcație limpede între acest tip de migranți, care pot fi necesari în societățile în care s-au stabilit, și cei ilegali, majoritatea fără calificare, care vin pur și simplu și așteaptă … să primească ceea ce le oferă statul-gazdă. Iar oferta crește odată cu aderarea la Pact.

Da, chiar și cei veniți ilegal, pot să mai spere … Aceasta le-o spune obiectivul 7, menit să adreseze și să diminueze vulnerabilitățile legate de migrație. Acestea pot fi pe de-o parte situații precare ivite pe drum, situații problematice în raporturile cu autoritățile, adică lucruri firești care solicită o empatie umană, dar printre ele e strecurat și punctul care susține facilitarea schimbării statutului de migrant ilegal într-unul legal. Adică una din vulnerabilitățile, din stările precare adresate de document constă pur și simplu într-un statut de ilegalitate, ceea ce ar duce implicit la probleme cu autoritățile. Ei bine, Pactul solicită nici mai mult nici mai puțin decât facilitarea legalizării acestui statut, pe bază individuală și în urma unei analize fundamentată pe criterii transparente, care urmează a fi stabilite.  

O altă situație problematică o au cei care pătrund ilegal în țările de destinație făcând apel la serviciile traficanților. Ceea ce până acum reprezenta o încălcare clară și conștientă a legii. Nu și de acum încolo. Căci la obiectivul 9, Pactul afirmă că trebuie combătut traficul ilegal de persoane, dar migranții în cauză, care fac apel la așa ceva, nu vor suferi consecințe penale. Iar această combatere nu se face altfel decât prin crearea de rute legale (obiectivul 10), parcurse nu de interlopii de până acum, ci probabil de ONG-urile umanitare care pretind că salvează migranții a căror viață ar fi fost în pericol, de pildă la traversarea riscantă a unor rute maritime. De acum riscurile vor fi reduse, traseele oficializate, iar ONG-urile care în anumite țări au avut probleme cu justiția pentru trafic de persoane, vor avea mână liberă. Obiectivul 11 are în vedere coordonarea controlului la frontiere, dar nu cumva pentru împiedicarea intrărilor ilegale, ci dimpotrivă, pentru a facilita traversări sigure și reglementate ale frontierelor naționale. Iar în cazul intrărilor sau șederilor ilegale, se impune țărilor semnatare să-și revizuiască legislația, pentru a asigura că sancțiunile sunt proporționate, echilibrate și nediscriminatorii. Se impune chiar (obiectivul 13) ca privarea de libertate în cazul migranților să fie adoptată doar în ultimă instanță, solicitându-se căutarea de alternative.

Următoarele puncte adresează integrarea migranților în societățile de destinație. Astfel ar urma să le fie asigurat accesul la servicii de bază (obiectivul 15), facilitarea integrării depline și a creșterii coeziunii sociale prin acces la școli, asociații și alte forme de organizare (obiectivul 16).

Nu se putea să nu fie menționate și propaganda cenzura. Care firește, nu sunt numite astfel. La obiectivul 17 se solicită înlăturarea tuturor formelor de discriminare și promovarea unui discurs public obiectiv pentru a modela percepția asupra migrației. Adică se va impune un discurs oficial, orice abatere de la el nefiind îngăduită – cu toate că undeva, în hățișul paragrafelor, apare o referire vagă și la libertatea de exprimare. Pentru ca imediat după aceea să se solicite emiterea de legi speciale, care să pedepsească ura contra migranților - dar unde e limita între libertatea legitimă de exprimare și ură? Cine o poate stabili? În plus, în cazul mediilor de informare care ar practica un discurs așa-zis intolerant, xenofob, rasist, se solicită statelor semnatare tăierea subvențiilor publice acordată acestora. Deci crearea de pârghii menite să faciliteze cenzura, pumnul în gura opiniilor incomode.

Următoarele obiective sunt menite să creeze diferite alte facilități pentru migranți, care nu fuseseră adresate anterior, iar ultimul de pe listă, obiectivul 23, menționează întărirea cooperării internaționale pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată.
Urmează o secțiune intitulată „Implementare”, prin care statele semnatare se obligă (da, deci nu e un document facultativ, cum ne aburesc unii!) să implementeze prevederile Pactului, iar secțiunea finală poartă titlul „Control și verificare”, parcă pentru a întări încă odată caracterul obligatoriu al documentului pentru cei care l-au adoptat.

Iată așadar ce au semnat o mulțime de țări, printre care și România. Ar mai urma ca acest document să fie ratificat de Parlament, pentru a căpăta cu adevărat legitimitate. Mai avem așadar o șansă, în ceasul al 12-lea, ca oamenii noștri politici responsabili, indiferent din care partid fac parte, să ia atitudine și să inițieze o dezbatere parlamentară, care să ducă la un vot al conștiinței și nu al impunerii. Altfel riscăm ca un cunoscut cântec, „Doamne ocrotește-i pe români”, care evocă patetic toate urgiile istorice care s-au abătut asupra neamului nostru, să fie completat cu o nouă strofă, inspirată din contextul actual!


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.