Părintele Patriciu Vlaicu, declarație aproape profetică, acum câteva zile la Bruxelles: Dacă demolăm din Europa catedralele, simbolurile religioase creștine, ce mai rămâne?

„Și-n Parlamentul European e o Românie acum, și la propriu și la figurat. La propriu pentru că Dumnezeu a așezat o mulțime de români care sunt prezenți în toate departamentele în care rânduiala Uniunii Europene se pune în mișcare. E foarte interesat cum creștini, oameni cu valori creștini, sunt în fruntea unor sectoare de mare importanță din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, în această instituție se așează viitorul nostru și al copiilor noștri. Iar viitorul nostru nu poate fi fără să ne cunoaștem rădăcinile. Dacă scoatem din Europa rădăcinile creștine, ce mai rămâne? Dacă demolăm din Europa catedralele, simbolurile religioase creștine, ce mai rămâne? Putem vorbi de o Europă fără creștinism? Nu cred că putem și de-aceea ne bucurăm că Europa ne primește, că putem discuta cu oameni care lucrează aici, care se bucură de prezența și identitatea noastră”, a spus Pr. Patriciu pentru emisiunea Universul Credinței de la TVR.
Prezent la eveniment, ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale, a spus că satul românesc și valorile naționale au primit o oarecare recunoaștere în cadrul Parlamentului European.
„Horia Bernea îmbină spiritualitatea românească, ortodoxă, cu satul românesc, cu memoria satului românesc, tocmai o temă pe care biserica noastră anul acesta vrea să o pună în valoare, pentru a reveni la valorile societății noastre românești, care iată, astăzi, primește o oarecare pecete de recunoaștere din partea Parlamentului European”, a declarat ierarhul pentru emisiunea Universul Credinței.
La rândul său, jurnalistul și juristul Silviu Andrei Vlădăreanu a propus o temă de gândire celor prezenți: o declarație a obligațiilor omului, cele ce revin odată cu drepturile sale.
„Parlamentul European este un simbol al libertății de exprimare. Știm toți că Europa este pe construită pe Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ca jurist știu că drepturile au obligații corelative. Acestea nu le-am regăsit într-o astfel de declarație. Ce-ar fi să ne gândim la o declarație a obligațiilor omului? Obligațiile lui față de Dumnezeu și față de semeni. E o temă de gândire, poate acesta e locul de unde ar trebui să pornească o astfel de temă”, a afirmat jurnalistul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Români în lume Social
Locații: Belgia
Subiecte: Anul 2019, an omagial al satului românesc Catedrala Notre Dame Incendiu Religia Ortodoxa Satul românesc
Organizații: Grupul Psaltic Tronos Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)