Jurnalistul Petre Iancu, de la Deutsche Welle, a comentat adoptarea legii care permite căsătoria între homosexuali în Germania, în articolul intitulat „Germania, Europa și strigoiul căsniciei pentru toți”. Iată textul:

 

„Un strigoi bântuie prin Europa. Mai nou îi spune „căsătoria pentru toți”. E vorba însă, cu precădere, de cea homosexuală. Și a curentat clasa politică germană în final de mandat legislativ.

Pe unii, foarte conservatori, foarte creștini, fantoma cu pricina îi sperie rău. Pe alții, mai liberali, mai neîmbisericiți, îi cam amuză și îi lasă rece. Fiindcă, afirmă nu puțini, chestiunea căsniciei gay nu i-ar privi. "Nu ne-ar privi pe noi, heterosexualii. Și oricum, nu ne-ar atinge în vreun fel", dacă se va introduce și în Germania, făcând o țară altminteri foarte conservatoare "să umble în fine în pas cu timpul. Și cu progresul"...

Așa să fie oare? Și n-am greșit cumva? În Europa bântuie stafia cu pricina? Aș, vor replica degrabă știutorii. Doar în Germania. Și doar mai nou. Căci subiectul, vag abordat, din motive tactice, de Angela Merkel, într-o tacla recentă la o revistă pentru doamne, a ajuns doar în Germania, în aceste zile, pe tapet și emoționează la culme doar clasa politică autohtonă. Nu pe cea olandeză, bunăoară, care a sfârșit prin a admite ”căsnicia” pentru toți în 2001.

Germania, cu tot cu judecătorii Curții ei Constituționale și, evident, cu mare partea din suflarea ei creștin-democrată, s-a arătat până atunci și de atunci încoace mai reticentă. Dar situația s-a schimbat cu bruschețea unei furtuni de vară. Trăsnetul s-a produs în condiții de presiune politico-atmosferică scăzută, sub imperiul impopularității stângii și a campaniei electorale care se va solda în toamnă cu un scrutin la capătul căruia Germania și-ar putea confirma în funcția executivă supremă actuala cancelară.

Sau îl va alege la șefia guvernului pe challangerul ei de stânga, ex-președintele parlamentului european, Martin Schulz. Liderul SPD  s-a hotărât să se prevaleze de noua mostră de oportunism afișat de cancelară. Care, gândind permanent în termeni politici de putere mai degrabă decât etic, a hotărât, spre a-și ameliora șansele de a fi realeasă în toamnă, să ia odată în plus stângii vântul din pupă, deposedând-o de argumentul (just ori fals) că dreapta i-ar discrimina pe homosexuali. În consecință, Merkel și-a schimbat public atitudinea față de chestiunea căsniciei gay, dând liber deciziei cu privire la aceasta după cum îi taie capul și conștiința pe deputați.

Inclusiv pe cei ai CDU/CSU. Cei din urmă s-au apărat până acum blocând, prin unitate și disciplină de vot, orice posibilă cotropire progresistă a sensibilului domeniu și deci și orice schimbare prea subită și radicală în această problemă. Or, înaintea alegerilor din toamnă, partidele de stânga s-au gândit să-și adjudece un plus de popularitate punând-o nu doar pe tapet, ci condiționând pe viitor orice coaliție cu creștin-democrații de aprobarea căsniciei pentru toți.

Merkel s-a crezut nevoită, tactic, să-i contracareze, răpindu-le subiectul. În reacție, rivalul ei de stânga s-a hotărât, nu mai puțin oportunist, să  scurtcircuiteze înțelegerile coaliției guvernamentale creștin-social-democrate și să forțeze mâna conservatorilor încă înainte de vacanța parlamentară. La puternica instabilitate iscată de decizia lui, adoptată în răspăr cu tradițiile democratice, prin care deputații de stânga vor impune în Bundestag, în ultima zi de sesiune ordinară, un vot neinclus în acordurile alianței guvernamentale, a contribuit și o notabilă nervozitate.
Împărtășită de bună parte din elita culturală germană, ea se manifestă de ani de zile în numele progresismului. Și cere, imperativ, nu doar stângii postcomuniste, ecologiștilor și social-democraților, să plaseze în fine Germania, într-un târziu, „în rând cu lumea” și „cu timpurile moderne”. Argumentele acestei tabere par clare și inteligibile. Ar fi venit momentul, potrivit ei, să se țină cont, la nivel politic, de schimbările de concepție despre lume și viață ale unei societăți bune, chipurile, doar cât e deschisă, angrenată în schimbare și merge braț la braț cu progresul, respingând orice impulsuri reacționare. Între care s-ar număra și cele creștine.

Or, bisericile germane se opun in corpore modificării noțiunii de căsătorie, înțeleasă, prin tradiție, ca fiind o relație de durată între un bărbat și o femeie. În arsenalul argumentelor progresiste bomba atomică e principiul nevoii de eliminare a discriminării minorităților sexuale. Menținerea celei din urmă e cotată ca "ultraconservatoare" și, în fapt, „necivilizată”, populistă, dacă nu fascistă, în vreme ce eliminarea dezavantajelor impuse homosexualilor n-ar priva pe nimeni de nimic. În fapt, le răpește multora certitudinea privind substanța unei instituții cheie pentru civilizația iudeo-creștină, precum și sensul, crucial pentru acest tip de civilizație, al noțiunii de căsnicie.   

Susținută vocal de comunitatea LGBTI, cum i se zice mai nou, politic corect, revendicarea imperativă a căsniciei pentru homoexuali pare a ignora însă realități și argumente grele. Astfel, schimbarea legislației în Germania e de fapt în foarte mare măsură inutilă, întrucât Republica Federală a dezincriminat de mult homosexualitatea și le-a alocat parteneriatelor homosexuale de o bunü bucatü de timp aceleași drepturi ca și cuplurilor heterosexuale. Conflictul actual se poartă în fapt doar pentru aprobarea adopțiilor de copii de către cupluri format din persoane de același sex.

Or, nu e clar deloc în ce măsură această adopție, care ar spori drepturile homosexualilor, ar încălca simultan, flagrant, drepturile naturale ale copiilor adoptați. De pildă dreptul celor mici la o familie din care să nu lipsească un tată și o mamă.

Apoi, ”căsătoria pentru toți” nu înseamnă oare o diluare masivă a conceptului de mariaj, care, după cum întemeiat observa, recent, Jonathan Janku, care studiază dreptul în Elveția, ar putea deschide larg poarta haremurilor? Ori ușa căsniciei dintre minori și pedofili? De ce să nu se considere discriminate și alte minorități sexuale?

În plus, nu reiese câtuși de puțin prin ce anume un prezumtiv progresism ar fi, în sine, un argument, ba chiar unul mai valabil decât o tradiție de câteva mii de ani conferind consistență legăturii sfinte dintre bărbat și femeie.
În fine, nu e clar deloc de ce un subiect atât de delicat e considerat de importanță crucială și de tranșat panicard, cu viteza luminii, din rațiuni de oportunism politic. Ar trebui, din contra, să fie limpede că eliminarea strigoiului în chestiune e o operațiune extrem de complexă și că precipitarea ei nu e nici în interesul germanilor, nici a Europei conduse de germani, în care o serie de națiuni refuză categoric să se disocieze de tradițiile iudeo-creștine”.