Replică pentru reprezentantul comunității rușilor lipoveni din Parlamentul României care i-a jignit grav pe români: Întotdeauna m-am mândrit cu originea mea, considerându-mă deopotrivă rus-lipovean, moldovean și român. Să-și ceară scuze

Reprezentantul comunității rușilor lipoveni în Parlamentul României i-a jignit pe români, despre care a spus că, spre deosebire de lipoveni, încă se mai spală „în troacă”. Mai mult, deputatul Miron Ignat acuză statul român că discriminează și în prezent comunitatea lipoveană.
În urma acestor remarci ofensatoare la adresa românilor, iată că deputatul primește o replică din partea Anei Preda, producător TV la TVR, care spune că i „se pare tare nedrept ca acum, un singur om, prin afirmațiile sale, să strice o imagine câștigată în timp și pe drept de către rușii-lipoveni din România”.
„Întotdeauna m-am mândrit cu originea mea, considerându-mă deopotrivă rus-lipovean, moldovean și român. Sunt o norocoasă că în mine conviețuiesc armonios trei identități. În străinătate m-am simțit mereu româncă, când aud graiul moldovenesc mi se pare atât de dulce, iar când privesc filme rusești, fredonez din folclorul rusesc, când mă strădui să vorbesc cât mai corect limba stră-stră-străbunicilor mei (învățată ca o limbă străină, din păcate), mă simt tare bogată spiritual și sufletește.
Niciodată nu am fost discriminată pentru că mă numeam Paramanov. Părinții și toți cei patru bunici ai mei au fost atât de respectați și de iubiți de românii alături de care munceau sau în mijlocul cărora trăiau, încât mi se pare tare nedrept ca acum, un singur om, prin afirmațiile sale, să strice o imagine câștigată în timp și pe drept de către rușii-lipoveni din România.
Sper ca cei mai mulți dintre români să aibă înțelepciunea de a privi afirmațiile deputatului rușilor-lipoveni doar ca pe-o gravă greșeală și trag nădejde ca și dumnealui să revină asupra celor spuse și să ceară scuze românilor care s-au simțit jigniți.”, a scris Ana Preda pe contul său de Facebook.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Miron Ignat
Locații: România
Subiecte: Români discriminaţi
Organizații: Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)