Suntem în toiul unei pandemii galopante, care e departe de a-și fi atins punctul culminant. În condițiile date, măsurile restrictive pe care le ia fiecare stat în parte spre încetinirea răspândirii ei sunt obligatorii, chiar dacă ele paralizează practic toate activitățile unei societăți normale, de la cele educative și recreative, până la adunările cu caracter religios.Ținând cont de situație, și Sfântul Sinod al BOR a adresat aceste îndrumări tuturor parohiilor din subordinea sa. 

E drept că pe internet se manifestă o serie de creștini zeloși cu mesajul că nimeni și nimic nu-i va despărți de Hristos și că ei vor continua să meargă la Sfânta Liturghie. Deși de fapt deocamdată nimeni nu-i oprește de la asta, dacă sunt respectate regulile impuse de contextul dat. 
 
Acestui gen de oameni ar fi trebuit să li se explice limpede și pe înțelesul lor care e situația și care sunt motivele pentru care se iau asemenea măsuri, care nu trebuie privite drept un „atac” la adresa credinței.

Sfânta Împărtășanie nu poate fi mijloc de transmitere a bolii

E adevărat că în asemenea vremuri tulburi, adepții ideologiilor ateiste nu pierd niciun prilej pentru a-și lansa atacurile imunde, în special la adresa Sfintei Împărtășanii, pe care o consideră o posibilă sursă de contaminare. Tocmai ei, care pretind verificarea la modul empiric a oricăror aserțiuni, adică a cerceta înainte de a crede, ignoră experiența de două mii de ani a Bisericii, după care nimeni nu s-a îmbolnăvit până acum după ce s-a cuminecat cu Trupul și cu Sângele Domnului. Să nu uităm că la finalul Liturghiei, după ce s-au împărtășit toți credincioșii, preotul consumă conținutul Sfântului Potir cu aceeași linguriță, care este una sfințită. Iar istoria Bisericii nu consemnează cazuri de îmbolnăvire a preoților în urma împărtășirii după bolnavi contagioși, chiar în cazul unor epidemii mult mai letale decât o gripă. Am subliniat faptul că lingurița cu care se împărtășesc credincioșii la Sfânta Liturghie e una sfințită, prin urmare nu poate fi acceptat faptul necanonic ca fiecare să-și aducă de acasă o linguriță de plastic, de unică folosință, care apoi ar trebui obligatoriu arsă, nu aruncată. Comunicatul emis de Patriarhie în acest sens cu câtăva vreme în urmă se adresa celor cu credință mai puțină, care ar putea primi Sfânta Împărtășanie asemenea bolnavilor, adică în afara Sfintei Liturghii, dar nu se dorea a fi o regulă generală.
Pentru un creștin adevărat, Sfânta Împărtășanie luată cu credință deplină nu poate fi decât izvor de viață și de întărire sufletească și trupească, după cum se spune și în rugăciunea dinaintea ei. Încât cine e astfel unit cu Hristos, nu trebuie să se teamă că ar putea păți ceva ca urmare a acestui fapt. Sunt convins că duminica trecută nu doar arhiepiscopul Tomisului a împărtășit credincioșii cu aceeași linguriță, alegându-se prin asta cu un absurd denunț penal din partea unui ateu fanatic, ci că în același mod au procedat toți preoții ortodocși din toate parohiile și mănăstirile. Și că, în urma acestui fapt, nu se va îmbolnăvi niciun credincios, cu atât mai puțin preoții care la final consumă conținutul Sfântului Potir.

Adunările de oameni sau purtătorii de virus cu sau fără simptome sunt factori de accelerare a transmiterii gripei

Odată fiind spuse cele legate de Sfânta Împărtășanie, nu poate fi totuși exclus faptul ca în spațiul Bisericii, unde adesea se află mulțimi mari de oameni într-un loc relativ strâmt și închis, boala să nu se poată transmite de la om la om. Știm că există vajnici mărturisitori ai credinței, care sunt convinși că dacă ei sunt cu Hristos, nu vor păți nimic. Să dea Dumnezeu să fie așa! Dar la slujbe participă și oameni cu credință mai puțină, iar mulți din cei prezenți nu se împărtășesc. E posibil de asemenea ca cineva care a luat virusul să nu manifeste simptome (fie că pune asta pe seama ajutorului de la Dumnezeu, fie pe cea a unei imunități puternice), dar fiind purtător de infecție, să răspândească epidemia la semenii din preajma lui, fie în interiorul Bisericii, fie pe stradă, sau în mijloacele de transport. 

De aceea o atitudine de a merge în mod conștient în asemenea locuri, fie și cu credința că propria persoană e protejată, nu denotă decât iresponsabilitate și în cele din urmă un egoism de o factură macabră. Prețul pentru ca cineva să „nu se lase despărțit de Hristos”, cu riscul ca din această cauză să se îmbolnăvească alți semeni, unii poate mai bătrâni sau mai slabi, care la o adică ar putea face o formă mai gravă a gripei și chiar să moară, e mult prea mare.  

Oare sihaștrii care au viețuit sau viețuiesc în izolare, fără posibilitatea de a participa frecvent la slujele Bisericii, sunt despărțiți de Hristos? Nu cumva chemarea acestor vremuri de încercare este aceea ca și simplii credincioși să învețe din experiența lor? Iar formele de practicare și de mărturisire a credinței să fie și ele unele adecvate împrejurărilor? Care reclamă inclusiv responsabilitate și grijă față de aproapele nostru, nu doar față de propria persoană, chiar dacă suntem convinși că nouă personal nu ni se poate întâmpla nimic.

Ne putem aștepta că dacă amploarea epidemiei va spori, să se interzică și slujbele religoase în aer liber. Iar faptul tot nu ar trebui interpretat ca un atac al autorităților la adresa credinței, dacă măsurile vor viza în mod egal toate întrunirile în aer liber. În orice caz, Sfânta Liturghie nu va înceta, iar preoții care vor sluji într-un cerc foarte restrâns și poate în locuri improvizate, ne vor pomeni cu acel prilej pe noi pe toți.

Să ascultăm cuvintele ierarhilor noștri:


Dumnezeiasca Liturghie pe care Preotul o săvârșește constrâns de autoritățile locului doar cu cântăreții sau poate doar cu preoteasa care cântă acolo, cu ușile închise, ea are un caracter cosmic. Nu se pierde caracterul cosmic pentru că e slujită doar de doi sau trei. Chiar dacă poporul nu poate să vină, el este îmbrățișat de Mântuitorul Hristos și este parte din Trupul Lui prin dumnezeiasca Liturghie pe care preotul și o persoană sau două o slujesc acolo. Ne rugăm lui Dumnezeu să putem să ne întărim în cele dinlăuntru. Suntem constrânși în cele din afară, dar este o oportunitate nemaiîntâlnită până acum ca să ne adunăm și să creștem în cele dinlăuntru. Mergem înainte în condițiile date. Da, ajunăm. Și de Liturghie ajunăm, și de a ne întâlni unii cu ceilalți, ajunăm și de a ne îmbrățișa, ajunăm și de a ne împărtăși și de a putea să ne bucurăm împreună cum ne bucuram la atâtea festivaluri.


„Du-te poporul Meu, intră în cămările tale, ascunde-te pentru puține clipe, închide ușa după tine până ce mânia va fi trecut.” – este cuvântul lui Dumnezeu adresat poporului prin profetul Isaia în momente de cumpănă. Este vreme să ne retragem pentru o clipă sau pentru mai multe în intimitatea caselor noastre până ce mânia acestei molime va fi trecut. Este vreme potrivită pentru a înțelege cât de importantă este Dumnezeiasca Liturghie în viața noastră și în viața lumii. Este vreme de durere, de dor și nădejde și așteptare pentru ca Dumnezeiasca Euharistie să fie săvârșită în condiții normale. Este vreme pentru a înțelege cât de importantă este prezența bisericilor în viața noastră și în viața lumii. Este vreme de căință pentru prea multele și prea grelele noastre păcate: păcate săvârșite de arhierei, de preoți, de viețuitorii sfintelor mănăstiri, de poporul Bisericii. Este vreme de rugăciune stăruitoare și adâncă pentru medici, pentru asistentele medicale, pentru infirmieri, pentru toți cei care luptă cu această boală. Este vreme de participare prin rugăciune și ajutor material la durerea celor bolnavi, la durerea familiilor lor. Este vreme să mărturisim cu tărie că „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt” și rămânem cu cuvântul Domnului: „Du-te poporul Meu, intră în cămara ta, închide ușa după tine, ascunde-te pentru puține clipe până ce mânia va fi trecut”.

Să luăm aminte așadar la îndrumările întâistătătorilor Bisericii, căci toate mesajele ierarhilor noștri, din care am citat doar două, sunt pline de responsabilitate, înțelepciune și sunt călăuzite de Duhul Sfânt. Să avem încredere în ei, căci până acum au fost la înălțimea situației. Să respectăm în exterior disciplina care se impune, iar în interior să ne zidim duhovnicește în modul în care ne cheamă vremurile de încercare prin care trecem.
Explicații despre răspândirea epidemiei și necesitatea măsurilor restrictive

Mulți nu înțeleg de ce au trebuit luate asemenea decizii drastice, privite drept disproporționate, de vreme ce în România numărul celor contaminați este încă relativ mic, la ora scrierii acestor rânduri sub 300. Primul și cel mai elocvent răspuns ar fi să ia aminte la situația în care a ajuns Italia. Datorită creșterii exponențiale a numărului celor infectați (pentru a vă face o idee aproximativă pornind de la starea actuală în România: peste 10 zile numărul celor infectați ar putea fi de peste 10 ori mai mare, peste alte 10 zile asemenea, deci însutit față de numărul actual!) într-o țară ca Italia limitele sistemului de sănătate au fost depășite. E adevărat că în marea majoritate a cazurilor, peste 90%, evoluția bolii este una relativ ușoară și neproblematică. Dar, datorită numărului mare de infecții concomitente, și numărul celor care fac forme agravate este unul sporit, ceea ce duce la o suprasolicitare a resurselor medicale existente. La nivel de societate se poate compara cu o catastrofă naturală majoră. Cu această ocazie nu mor doar pacienți de coronavirus, ci și alții care suferă de alte afecțiuni, chiar necontaminați, dar care nu mai pot fi tratați din lipsă de resurse. Până la ora scrierii acestor rânduri, în Italia s-au înregistrat aproape 3000 de decese. Iar tragedia e că mulți nu au mai putut fi tratați cum se cuvine, datorită capacităților limitate.

Dacă nu se iau niciun fel de măsuri, numărul îmbolnăvirilor va crește exponențial și va ajunge la cifre amețitoare. Cei care sunt capabili să înțeleagă aceste mecanisme de multiplicare exponențială a numărului celor atinși de infecție pot consulta un video ilustrativ:

Pentru aceștia, dar și pentru alții, câteva concluzii sumare. Creșterea numărului celor contaminați poate fi încetinită în două feluri, mai precis există doi factori care pot fi influențați. Primul este numărul mediu de persoane cu care intră în contact o persoană dată. Acesta poate fi micșorat prin reducerea contactelor sociale, adică măsurile care s-au luat acum, inclusiv interzicerea activităților colective în spații închise, deci și în biserici. Al doilea factor e probabilitatea de contaminare la o întâlnire. Acesta poate fi și el redus prin metode de protecție și igienă individuale, care sunt tot cele cunoscute. 

Ideea este că ambii factori trebuie reduși la minim, doar al doilea nu e suficient pentru a limita epidemia încât să nu se depășească capacitățile sistemului de sănătate. Trebuie înțeles că măsurile restrictive care se iau peste tot în lume au sens, căci trebuie făcut tot ce e posibil pentru a micșora factorii care determină magnitudinea răspândirii epidemiei, cu scopul de a nu se depăși capacitățile sistemului de sănătate și de a se evita scăparea de sub control a situației.

Aceeași concluzie se desprinde și din materialul de aici.  

Din cele patru scenarii posibile (a nu face nimic, a încerca o carantină totală, care însă nu va reuși, a practica distanțarea socială medie sau una radicală) se desprinde în mod evident, așa cum arată și diagramele postate în articolul de față, că cea mai eficientă cale de a minimiza numărul celor infectați este tocmai distanțarea socială extinsă, care se realizează exact prin măsurile pe care le putem constata cu toții.

Încă odată, fraților creștini: dacă ne gândim la aproapele nostru, prima regulă pe care trebuie să o urmăm acum este cea pe care ne-o propune și Pr. Constantin Necula: „Dacă ne pasă, rămânem în casă”. 

Să luăm aminte că formele de a-L mărturisi pe Hristos în aceste vremuri de încercare trebuie să fie și ele adecvate binelui comun al întregii societăți, pentru că în joc e un destin colectiv, nu doar unul personal. Pe acest plan e vremea postului și a ascezei din toate punctele de vedere, inclusiv al deplasărilor. Teribilismele nu-și au locul. Să facem ascultare de ierarhii noștri, iar dacă vrem să-i ajutăm pe cei în nevoie, bătrâni sau bolnavi, care nu pot ieși din casă, să o facem, dar cu responsabilitate și doar cu aprobare din partea autorităților competente. Căci nu ajută la nimic dacă cumperi alimente unui bătrân, dar îi „servești” totodată și virusul pe care poate l-ai luat datorită propriei neglijențe, și care dacă pe tine nu te afectează decât puțin, celui pe care îl ajuți îi poate fi fatal. Mare atenție așadar la asemenea acțiuni bine intenționate, dar mai puțin bine gândite!

Pronia divină

Nu putem să nu ne punem întrebarea: să fie oare această pandemie o „mustrare” din partea lui Dumnezeu la adresa unei omeniri care în marea ei majoritate a întors spatele cerului și stă aplecată doar spre pământ? Să fie o urgie apocaliptică? Dacă stăm să ne gândim bine, suntem încă departe de așa ceva. Nu e vorba nici de ciumă, de gripa spaniolă, nici de înfometare în masă sau de vreun război mondial. Generațiile anterioare au trecut prin încercări mult mai mari decât cea prin care trecem noi acum. 

Și totuși, această pandemie poate fi interpretată ca o mustrare a Creatorului la adresa creaturii devenite nepăsătoare. Iar pentru a o trezi din indiferență, o gripă ca cea obișnuită, pe care oamenii nici nu o mai bagă în seamă (deși sunt destui și cei care mor și din cauza ei) nu e suficientă. Cea de acum se deosebește de ea prin câteva elemente, care sunt suficiente pentru a trezi o îngrijorare colectivă firească: nu există încă un vaccin, se răspândește accelerat pe toată planeta, iar formele ei cele mai grave sunt ca număr și intensitate ceva mai ridicate decât la o gripă banală, care mai e și sezonieră, virusul ei dispărând de la sine în perioadele calde. 

Încercarea prin care ne e dat să trecem poate fi interpretată așadar ca o mustrare, însă una cum nu se poate mai blândă … căci bunătatea lui Dumnezeu e nemăsurată. Pe de altă parte, avertismentul trebuie să fie suficient de serios pentru a fi luat în seamă de întreaga umanitate. Din acest punct de vedere, putem spune că mai bine și mai ușor nu se poate. Căci, dacă e ca mesajul să fie luat în seamă cu adevărat, el trebuie simțit nemijlocit pe propria piele. Într-un fel sau altul, să fim afectați cu toții. Ceea ce acum e cazul.

Postscriptum

Legături cu Apocalipsa? În mod direct nu, nu e cazul să speculăm. Prin comparație cu marile dezastre istorice din trecutul omenirii, acesta de acum e nimic.

Dar dacă, după ce se va descoperi un vaccin contra acestui virus … anumite autorități vor lua măsura de a „însemna” pe cei vaccinați pe frunte sau pe mână, iar cei care nu sunt „însemnați” astfel (încă nu știm cum va arăta acel ipotetic semn) nu vor putea „vinde sau cumpăra” sub pretextul igienei și sănătății publice? 
Să nu ne grăbim însă cu speculațiile. E un scenariu contrafactual posibil, dar el trebuie să mai includă și alte elemente. Ca și creștini, vom avea îndreptățirea să cerem să fim însemnați cu semnul crucii, nu cu un semn arbitrar impus nouă cu forța. Și mai ales, nu vom accepta să ne închinăm altcuiva decât lui Hristos! Altminteri, ne putem lăsa și vaccinați, dacă e spre binele întregii omeniri. E și asta o jertfă care s-ar putea cere la un moment dat, mai ales în cazul celor reticenți din principiu la vaccinare, datorită unor posibile efecte adverse. 
În concluzie, nu e cazul să cădem în fatalism, isterie sau deznădejde, ci dimpotrivă, să luăm aminte la îndemnul Sf. Siluan Athonitul: de a ne ține mintea în iad, dar de a nu deznădăjdui!