IPS TEODOSIE de neclintit. Întrerupt în timpul slujbei de Poliție, ierarhul BOR a transmis credincioșilor că îi așteaptă pe toți la Peștera Sfântului Andrei. În acest timp "malacii" Jandarmeriei și Poliției se războiau cu băbuțele și mămicile cu copii
În timp ce magistrații Tribunalului Constanța respingeau solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a se permite organizarea pelerinajului de Sfântul Apostol Andrei, poliția a descins la biserica Sfânta Ecaterina din Constanța, unde slujea chiar Înalt Preasfințitul Teodosie.
Acțiunea a fost regizată de structurile de forță ale statului ca o replică la dârzienia Arhiepiscopului Tomisului după ce acesta a declarat că nu va mai permite închiderea Bisericilor în Constanța.
Mascații Poliției au venit cu dubele în trombă însoțiți pentru show-ul TV de televiziunile de știri care au transmis acțiunea în direct, mai ceva ca la perchezițiile de la clanurile țigănești. O întreagă țară a putut vedea cum "dulapurile" Jandarmeriei și Poliției s-au luat la trântă cu bătrânicile bisericoase și mămicile cu copii în brațe. Jandarmii au fost coordonați de ofițeri în civil care probabil se infiltraseră anterior în Biserica pentru a avea rolul de "ciocofoniști" către bază.

Cu predica întreruptă, IPS Teodosie a acuzat revoltat Poliția că a venit să facă dezordine și nu ordine și a transmis cu fermitate credincioșilor din curte: "Iubiți credincioși, vă invit
pe toți la peștera Sfântului Apostol Andrei. Să vă faceți o adresă în
care să arătați că mergeți să vă închinați la cea dintâi Biserică,
nefăcută de om. Dumnezeu să ne ajute tuturor!"
Mai mulți credincioși, care intraseră în Biserică pentru a se încălzi, majoritatea persoane în vârstă sau mame cu copii, au fost scoși de forțele de ordine din Biserică, pe motiv că nu au voie să participe la slujbă întrecât orașul se află în carantină. De altfel, în imaginile prezentate de telezviziuni, se vede cum poliția și jandarmeria a înconjurat lăcașul de cult.
IPS Teodosie, care rostea predica, a întrerupt-o pentru a merge în mijlocul oamenilor și a vedea ce se întâmplă.
Oamenii au fost pur și simplu scoși din Biserică de forțele poliției și ale jandarmilor pentru a fi legitimați și amendați, transmite corespondentul RTV la Constanța. Conform sursei citate, mulți credincioșii au stat afară, în genunchi, pe pământul înghețat, doar ca să ia parte la slujbă.

Municipiul Constanța a intrat în carantină de vineri. Prin urmare, oficierea slujbelor religioase este permisă doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc.
ACTUALIZARE Ulterior, Poliția a transmis că a amendat 39 de persoane cu 4.500 de lei.
După cum se vede în filmarea Arhiepiscopiei Tomisului, care a transmis slujba de Sfânta Ecaterina în direct, chiar în momentul descinderii Poliției, Înaltul Teodosie afirma, în cadrul predicii:
"O rugăm pe Sfânta Ecaterina să ne mijlocească în aceste zile, în care parcă s-a întors păgânismul! Nu mai avem voie să intrăm în biserici! O rugăm pe Sfânta Ecaterina să ne ajute și să ne lumineze pentru că sunt lucruri care sunt strâmbe și trebuie îndreptate. Acum să merg la credincioși afară!", spune IPS Teodosie, care se întrerupe pentru a vedea ce se întâmplă în curtea Bisericii. Camera de filmat fixă rămâne în Biserică după care se aude mesajul său spus de afară:
"Iubiți credincioși, vă rog să luați aminte: îmi pare rău că trebuie să stați afară...".
În timp ce încerca să susțină predica afară, se aud turbulențe și vocea Înaltul care se adresează forțelor polițienești:
"În condițiile acestea trebuie să opresc cuvântul. Nu se poate așa ceva. Dvs ați venit să faceți dezordine și nu ordine!" Apoi, către credincioși: "Vreau să vă mai spun doar atât Iubiți credincioși, vă invit pe toți la peștera Sfântului Apostol Andrei. Să vă faceți o adresă în care să arătați că mergeți să vă închinați la cea dintâi Biserică, nefăcută de om. Dumnezeu să ne ajute tuturor!" VIDEO mai jos:
Pe același subiect

UPDATE! ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

HARTĂ - Lipsa oxigenării corecte a creierului duce la scăderea inteligenței. Purtarea îndelungată a măștilor distruge plămânii - STUDIU

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

„UN NOU HOLOCAUST”. Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp. FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ

Iulian Urban: Noaptea în care democrația și libertatea în SUA s-au prăbușit în țăndări. Urmează Era Trans

România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut - Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI
Recomandările noastre

EMBRIONII UMANI DIN VACCINURI. O dezbatere inexistentă în România. Av. Piperea: „Abominabil. Coșmaresc. Satanic de-a dreptul.” Catolici din SUA: Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt produse și/sau testate cu linii celulare care provin de la copii avortați

Sfintele Paști, INTERZISE

Perversiunea morală sau ipocrizia cu ștaif a președintei Maia Sandu

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden
Secțiuni: Biserica Ortodoxă Social
Persoane: ÎPS Teodosie
Locații: Constanţa
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)