Ministerul Sănătății a confirmat: doi bărbați contacți direcți din România s-au pricopsit cu variola maimuței

Alte două cazuri de infectare cu variola maimuței au fost confirmate în România, numărul cazurilor ridicându-se la 11, a anunțat Ministerul Sănătății. Unul din cei doi pacienți confirmați miercuri este contact al unui alt caz confirmat, transmite TVR.
„Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România. Este vorba despre doi bărbați cu vârste de 25 de ani și 42 de ani. Amândoi sunt din București. Pacienții au o stare de sănătate bună și se află în izolare la domiciliu. Unul dintre bărbați este contact direct cu un alt pacient diagnosticat cu variola maimuței”, a precizat MS.
Reamintim că primul român care a adus pe teritoriul României primul caz de variola maimuței s-a ales cu dosar penal. Este vorba de tânărul de 26 de ani care s-a prezentat la spital cu simptome ale bolii și care a fost imediat internat.
Tânărul a refuzat însă pur și simplu să spună autorităților care sunt contacții direcți, respectiv „partenerii” de sex. Drept urmare, acesta s-a ales cu dosar penal in rem.
Ministerul Sănătății a confirmat indirect într-o conferință de presă că e vorba de cazuri care ar privi homosexualii dar că „lucrurile trebuie privite fără discriminare și fără stigmatizare”.
Homosexualii par a fi ținta predilectă a noilor epidemii post-COVID. După Variola Maimuței, focarul unei maladii noi, și mai teribile, seceră membrii acestei minorități sexuale, după cum au anunțat recent Centrele pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Alexandru Rafila Andrei Baciu
Locații: România
Subiecte: homosexuali marș homosexuali Monkeypox vaccinarea covid variola de maimuță variola maimuțelor
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)