Motociclistul accidentat grav de Monica Macovei a fost transferat de urgență de la Constanța la Spitalul Floreasca din Capitală. Starea i s-a agravat. CUM S-A PETRECUT ACCIDENTUL: ANIMAȚIE GRAFICĂ care demonstrează MINCIUNA fostei șefe Soros. VIDEO

Starea motociclistului rănit în accidentul de sămbâtă, în care a fost implicată Monica Macovei, este în continuare foarte gravă. Victima a fost transferată de urgență de la Constanța la Spitalul Floreasca din Capitală. După ultimele cercetări, polițiștii au stabilit că de vină pentru tragedie este fostul ministru al Justiției, informează ObservatorNews.
ActiveNews a arătat deja că MONICA MACOVEI MINTE! Anchetatorii au
demonstrat CU PROBE că impactul nu s-a petrecut cum susține fosta
ministreasă, ci pe sensul de mers al motociclistului, ajuns în comă la
spital în urma accidentului
Echipa ObservatorNews a realizat și o animație grafică care reproduce cum s-a petrecut accidentul conform datelor furnizate de Poliție și probelor de la fața locului. ActiveNews este primul site din România care a evidențiat minciunile fostei ministrease instalată de Traian Băsescu și șefă a Rețelei Soros din România, aici:
Accidentul s-a petrecut într-o curbă periculoasă,
pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai. Imediat după
impact, motociclistul în vârstă de 56 de ani a fost transportat la
Spitalul din Constanța și internat la Terapie Intensivă. Duminică a fost
operat și adus în stare stabilă. Era conștient. Ulterior, starea i s-a
agravat, așa că a fost decis transferul, ne informează reporterii ObservatorNews.
Motociclistul, în stare gravă la spital
Andre Rotaru, reporter Observator: Bărbatul a fost adus astăzi cu un elicopter, aici, la Spitalul Floreasca din București, fiind în continuare în stare gravă, medicii au decis ca el să fie internat la Terapie Intensivă. Familia bărbatului nu a fost de acord ca medicii să ofere mai multe detalii despre starea lui de sănătate.
În ziua accidentului, Monica Macovei susținea că nu este vinovată. A postat un mesaj pe Facebook în care spunea că nu ar fi pierdut controlul mașinii pentru nicio secundă, ci că motocicleta a intrat pe sensul ei de mers. Polițiștii spun altceva.
Andreea Filip, reporter Observator: Conform investigațiilor de la fața locului, Monica Macovei ar fi de vină. În această curbă deosebit de periculoasă, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi pătruns pe contrasens unde l-a spulberat pe motociclistul care a fost lovit violent de parapet.
Risipite pe marginea drumului, mai sunt încă mărturii ale accidentului: oglinda, bucăți din motocicletă și chiar încălțămintea. Motociclistul este un fost angajat al ISU, în prezent pensionar.
Subliniem că fosta procuroare comunistă și ministră soroșistă a Justiției Monica Macovei a încercat să influențeze ancheta penală și opinia publică afirmând că victima este cea vinovată de propria ei vătămare, respectiv de producerea accidentului. Lumea Justiției deja relatează că „se încearcă o manevră cu dosarul privind accidentul rutier în care a fost implicată ministreasa Justiției de tristă amintire Monica Macovei”.
Fiul victimei, Alexandru Ilie, a postat pe un grup de motocicliști de pe Facebook un mesaj disperat, după ce a aflat de accident:
„Oameni buni, stie cineva despre accidentul moto in care a fost implicata Monica Macovei? Motociclistul este tatal meu si nu stiu nimic despre el. La spital nu imi raspunde nimeni. Va rog mult, orice informatie!”
Ulterior, acesta a adăugat:
„Oameni
buni, tata este la terapie intensiva, urmatoarele zile sunt decisive.
Este rau. Am vazut ca mi ati scris, va multumesc mult, dar este o
nebunie totala. Acum plec din Spania si ma duc la el. Daca o sa fie mai
bine, o sa scriu aici. Multa sanatate!”
Multă sănătate îi dorim și noi dlui Ilie, victima Monicăi Macovei!
VIDEO ObservatorNews:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Monica Macovei
Locații: 2 Mai București Constanţa județul Constanța Mangalia
Organizații: ISU Poliția Română SMURD Spitalul de Urgenţă Floreasca
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)