Statul paralel continuă să raporteze noi și noi succese pe frontul campaniei vaccinării poporului fără a raporta însă și decese. Până acum, nici un caz major de efect advers sau chiar fatal nu este recunoscut oficial, deși aceste s-au înregistrat cu duiumul în țări cu o populație mult mai mică. Norvegia, de exemplu, cu doar puțin peste 5 milioane de locuitori, a fost lovită de decesul subit a 33 de bătrâni după vaccinul anti-Covid. Ulterior - ca să cităm chiar dintr-unul din site-urile sistemului, respectiv HotNews, pentru a nu fi acuzați de același tip de site-uri de „fake news” - „Norvegia și-a schimbat protocolul de utilizare a vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva Covid-19 pentru a lua în calcul excluderea de la vaccinare a bolnavilor în fază terminală, după informațiile privind decese survenite în rândul unor pacienți foarte vârstnici sau fragili după ce aceștia au fost vaccinați. Anunțul a fost făcut de compania farmaceutică germană BioNTech, informează Reuters.”.

Până și Marea Britanie a fost nevoită să admită că a înregistrat 143 de decese imediat după vaccin care apoi s-au ridicat la peste 240 dar, evident, nu pot fi puse pe seama vaccinului. Nu sunt date suficiente. Cum ar putea fi? Vaccinul este... experimental. De aceea și „riscăm să avem efecte absolut imprevizibile”, după cum spune laureatul Premiului Nobel, profesorul Luc Motagnier.

La noi, însă, sistemul securistic care guvernează politica și presa din România nu a permis aflarea unor astfel de informații, în detrimentul unor cetățeni români care poate acum mor sau au murit deja, după vaccin, fără să fi fost avertizați că pot avea unele vulnerabilități, în cazuri diverse, cum ar fi afecțiuni ale inimii sau sistemului circulator, evidențiate de medici americani (un Studiu aici). Ba chiar dimpotrivă, după cum bine știți, propaganda oficială a trâmbițat prin gura unur medici decăzuți moralicește din acest statul, că vaccinurile sunt „sigure, eficiente și cu foarte puține efecte adverse”. În știință nu există cuvântul SIGUR, mai ales cu niște vaccinuri experimentale, după cum a subliniat un specialist adevărat - profesorul Peter Doshi de la Universitatea Maryland, chiar în New York Times.

Singurul caz oficial de deces post-vaccin pe care autoritățle au fost silite să-l considere spre analiză a demonstrat exact afirmațiile de mai sus. Managera Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, îl ascunsese 9 zile. Presa a aflat de el numai datorită unor alte cadre medicale oripilate de „solidaritatea” managerei, dar nu cu fost colegă decedată ci cu sistemul securistic.

Dincolo de acesta, presa a mai relatat despre aproximativ alte 10 cazuri (le puteți găsi enumerate aici). Nici unul nu a fost luat în considerare de sistem. Au fost ignorate, ca pagube colaterale. Cu siguranță, numărul acestor este mult mai mare.

Drept dovadă, noile statistici europene și americane - oficiale - pe care le publicăm azi arată că numărul cazurilor suspecte de deces asociate direct sau indirect vaccinurilor Pfizer/BioNTech s-au dublat de la ultima noastră relatare pe acest subiect: peste 500 în spațiul UE și circa 1000 în SUA, în contextul în care un studiu american pe acest subiect arată că numărul cazurilor raportate de rude ale celor decedați sau cadre medicale, reprezintă, cel puțin în America, doar 1% din cele existente, conform unui studiu. 1%, 10% sau 50% și tot este foarte grav. La fel ca și OMERTA pe acest subiect din presa mituită de sistem.

Publicăm aici ultimele informații disponibile de la agențiile americane și baza de date a Agenției Europene a Medicamentului unde se află raportate cazurile de reacții adverse și fatale din Uniunea Europeană, cu grafice, pentru a discerne singuri asupra a ceea ce alții vă ascund.

Știm că aceste informații sunt taxate de cenzorii internetului așa că vă încurajăm să le redifuzați la rândul Dvs prin mijloace proprii.

Site-ul Apărătorul / The Defender al organizației cunoscutului avocat Robert F. Kennedy Jr, Children's Health Defense (CHD), se încăpățânează - și noi asemenea lui - să prezinte regulat aceste crâmpeie de date.

Ultimele situații analizate de publicația lui RFK Jr, nepotul fostului președinte american John F. Kennedy și fiul senatorului Robert F. Kennedy (ambii asasinați), prezintă următoarele date la zi - până pe 12 februarie, data transmiterii lor -, pe care ar fi trebuit să le găsim și în avertismentele Agenției Naționale a Medicamentului.

SUA: O treime din decesele raportate la CDC după vaccinurile COVID au avut loc în 48 de ore de la vaccinare, avertizează CHD.

Cifrele reflectă cele mai recente date disponibile până pe 12 februarie pe site-ul guvernamental al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC's Vaccine Adverse Event Reporting System - VAERS). Astfel, dintre cele 929 de decese raportate, aproximativ o treime au avut loc în 48 de ore. Totodată, s-au înregistrat 15.923 reacții adverse la vaccinurile COVID, din 14 decembrie 2020.

VAERS este principalul mecanism din SUA pentru raportarea reacțiilor adverse la vaccin. Rapoartele prezentate de VAERS necesită investigații suplimentare înainte de a se putea stabili dacă evenimentul advers raportat a fost cauzat direct sau indirect de vaccin.

192 dintre decesele raportate - sau 21% - au fost legate de probleme cardiace. După cum a raportat The Defender la începutul acestei luni (analiză preluată și de ActiveNews), Dr. J. Patrick Whelan, reumatolog pediatru, a avertizat Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente în decembrie că vaccinurile ARNm, precum cele dezvoltate de Pfizer și Moderna, ar putea provoca atacuri de cord și alte leziuni în moduri neevaluate în testele celor două companii.

Dintre cele 929 de decese raportate începând cu 14 decembrie 2020, vârsta medie a decedatului a fost de 77,8 ani, iar cel mai tânăr caz a fost de 23 de ani. 52% din decesele raportate au fost în rândul bărbaților, 45% au fost femei și 3% sunt necunoscute. 58% din decese au fost raportate la persoanele care au primit vaccinul Pfizer, iar 41% au fost legate de vaccinul Moderna.

CBS Detroit a raportat săptămâna aceasta că o prezentatoiare de știri de 68 de ani a murit la o zi după ce a fost vaccinată pentru COVID ca urmare a unui accident vascular cerebral suspectat, după cum a prezentat și ActiveNews.

Rapoartele de decese în rândul persoanelor în vârstă după vaccinarea pentru COVID continuă să apară, după cum demonstrează și articolul publicat săptămâna aceasta de The Defender despre 46 de decese în rândul unor bătrâni dintr-un cămin de vârstnici din Spania care au murit în termen de o lună de la primirea vaccinului Pfizer, semnalat și de ActiveNews, aici.

Conform celor mai recente date VAERS, au fost raportate 3.126 reacții adverse „grave” . Rapoartele de reacții adverse din ultimele date CDC includ, de asemenea:

O altă statistică a CDC raporta pe 11 februarie un număr mai mare de decese, de 1170, dintre care, însă, după cum a revenit VAERS pe 16 februarie, doar 934 erau din SUA. După cum vedeți, și ei se încurcă în cifre: 1170, 929, 934. Cine mai știe care este numărul real?

EUROPA STĂ LA FEL DE RĂU CA SUA

După cum am mai informat în articolele noastre pe această temă, Agenția Europeană a Medicamentului are de asemenea un site unde se pot găsi cu puțină atenție rapoartele cadrelor medicale din Uniunea Europeană cu privire la reacțiile adverse și decesele suspecte de după administrarea vaccinurilor anti-Covid Pfizer/BioNTech - Comirntay și, mai nou, și Moderna.

Acesta prezintă în cazul PFIZER - până la data de 13 februarie 2021, data raportării publice - 54.829 cazuri de reacții adverse și 1497 pentru MODERNA, intrată mai târziu pe piață. Între acestea, sute de „cazuri fatale” - peste 500, după cum puteți observa în graficele de mai jos.

Din păcate, nici o autoritate națională nu le prezintă și analizează similar cu organizația avocatului Robert Kennedy, pentru a avertiza populația asupra posibilelor probleme, în egală măsură cu pretinsele beneficii trâmbițate pe toate ecranele - din banii tuturor românilor, inclusiv a celor circa 50% care nu se vor vaccina .

Nu ne rămâne decât să publicăm aici graficele din Baza europeană de date, cu speranța că vă veți folosi mintea pentru a trage singuri concluziile necesare. Nu ezitați să raportați cazurile de reacții adverse cunoscute din România pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului, deși ne îndoim că vor apărea în vreo statistică publică reală. Iată de ce demersul internațional Nurnberg II la care s-a raliat și profesorul de drept Gheorghe Piperea este cât se poate de necesar.

Repetăm și noi ceea ce se afirmă de către toți factorii „responsabili”: până la această oră nu există nici o dovadă de cauzalitate directă între serurile experimentale injectate în masă fără o perioadă necesară de testare și morțile raportate de cadrele medicale din Uniunea Europeană cu mențiunea că medicamentul suspectat de cauza acestor decese - unele subite, pe loc - este vaccinul Pfizer sau Moderna, după caz.

Adăugăm și două Rapoarte de Deces de după administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech trimise chiar de către PFIZER - ceea ce denotă că aceastea sunt din cadrul unor noi teste pe care le efectuează compania - în care chiar producătorul recunoaște că medicamentul suspectat de cauzarea morții este TOZINAMERAN, substanța activă din vaccinul Comirnaty (facsimile mai jos).

PFIZER - 54.829 reacții adverse:

 

Decese tulburări generale - 538:

Decese probleme cardiace - 157:

Decese probleme vasculare - 47:

Decese probleme sistemul nervos - 82:

MODERNA - reacții adverse - 1497:

 Decese tulburări generale - 63 (ș.a.m.d):

RAPOARTE DECESE VACCIN PFIZER CĂTRE AGENȚIA EUROPEANĂ A MEDICAMENTULUI - cu tratamentul pe care l-au încercat pentru salvarea celor doi subiecți injectați unde S este medicamentul SUSPECT:

Cazul 1

 

Cazul 2