ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Medicul Monica Pop, care nu s-a ferit în ultima perioadă să atace autoritățile pentru modul în care au gestionat pandemia, a lansat zilele trecute, înaintea alegerilor, un rechizitoriu dur la adresa lui Vlad Voiculescu. Candidatul USR-PLUS la funcția de viceprimar la Capitalei, a fost și Ministrul Sănătății pentru o scurtă perioadă, în Cabinetul tehnocrat al lui Cioloș, funcție din care s-a dat peste cap pentru a interzice transplantul pulmonar la Spitalul „Sfânta Maria” din București. La începutul anului, cel care a vrut să pună cruce unor spitale din Capitală, a fost nevoit să spună cu voce tare că e fiu de securist. Vlad Voiculescu a confirmat că tatăl său, Vasile Iulian Voiculescu, a colaborat cu organul represiv al regimului comunist din România, Securitatea, spunând că „nimeni nu e perfect”
 
Voiculescu, a cărui meserie de bază este cea de economist, a vrut, în cele câteva luni de mandat, să pună la pământ sistemul de transplant românesc și, eventual, să bage după gratii cât mai mulți manageri de spitale.

Așa cum relata la acea vreme EVZ, Dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din Capitală, șeful programului de transplant pulmonar, a reușit să- reducă la tăcere pe Vlad Voiculescu, activist înverșunat, zdrobindu-i afirmația cum că transplantul pulmonar nu se va efectua niciodată în România, cu atât mai mult în unitatea medicală mai sus amintită.

Nici medicul Monica Pop,care la acea vreme era șefa Spitalului de Oftalmologie din Capitală, nu a scăpat de mâna lungă a lui Voiculescu. Tehnocratul de la Sănătate a depus o plângere pe numele ei la DNA, Monica Pop fiind plasată sub control judiciar.

( NE -) omul DE CARE NU MAI VREAU SĂ AUD :- vlad vasile voiculescu! NUUU! NICIODATĂ! E cel care a INTERZIS TRANSPLANTUL PULMONAR,  CONDAMNÎND CLAR  LA  MOARTE  PACIENTII! AU MURIT OAMENI care puteau fi in viață acum! Dacă nu exista el! Vai de familiile lor! Dupa ce a dat Dumnezeu si a plecat de la Minister, chirurgii de la Spitalul SFÎNTA MARIA  au facut 9 operatii de transplant pulmonar, cu toti pacientii în viață, PERFORMANȚĂ MONDIALĂ! Bravo pt curajul si profesionalismul lor! ACEST SINISTRU PERSONAJ, foarte ÎNȘELĂTOR,  A FACUT MULT, MULT RÅU MEDICINII ROMĂNESTI…NU ARE EGAL!”, a scris Monica Pop pe Facebook.
 
Foto: Contul de FB al candidatului PLUS Vlad Voiculescu. Fotografia postată chiar de el este emblematică. având în vedere că VĂRUL de serviciu al familiei lui este considerat de specialiști că fiind omul din spatele lui.
 
 
Pentru detalii: