ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 18:13 Papa Francisc s-a întâlnit și a purtat discuții cu Patriarhul Neofit și cu alți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare la Palatul Sinodal din Sofia, informează agenția Basilica.

Patriarhul Neofit i-a adresat papei bun venit din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare „pe pământul care poartă moștenirea Sfinților Chiril și Metodie, a Sfântului Țar Boris Mihail Încreștinătorul, a Sfântului Clement de Ohrida și a multor alți sfinți ai lui Dumnezeu, datorită misiunii cărora de încreștinare în secolele 9 și 10, creștinismul s-a răspândit în Europa și dincolo de granițele ei”.

Întâistătătorul Bisericii Bulgare a precizat că schisma de la 1054 a fost îngăduită de Dumnezeu și că din acest motiv, nu va face niciun compromis.

„Dacă Dumnezeu a îngăduit ceva să se întâmple, știe El de ce a permis acel lucru și se așteaptă ca noi să înțelegem de ce. Noi, Biserica Ortodoxă Bulgară, suntem ferm convinși că în materie de credință nu pot exista și nu ar trebui să existe compromisuri”, afirmă sursa citată.

În încheiere, Papa a menționat că „va zăbovi în rugăciune” în catedrala patriarhală Sfântul Alexandru Nevski din Sofia, solicitând „un loc în rugăciunile” reprezentanților Bisericii Ortodoxe.

Papa Francisc se află într-o vizită de trei zile în Bulgaria și Macedonia de Nord, țări unde catolicii reprezintă o minoritate.
 
Știrea inițială

Papa Francisc a început duminică vizita pe care o face în Bulgaria și Macedonia de Nord. Speranța sa că va oficia o slujbă comună de rugăciune cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe a fost însă spulberată, scrie Breitbart
 
Suveranul Pontif a propus o slujbă comună de rugăciune ecumenică cu delegați ai Bisericii Ortodoxe pentru a sublinia unitatea creștină în națiunea în care catolicii sunt minoritari și peste trei sferturi din populație se identifică drept ortodoxă.

Luna trecută, liderii Bisericii Ortodoxe Bulgare au respins propunerea ca preoții ortodocși să se alăture unei rugăciuni comune sau la slujbe cu Papa Francisc. Suveranul Pontif s-a întâlnit totuși cu Patriarhul Neofit, duminică, și va vizita catedrala ortodoxă din Sofia.

Bulgaria, o țară cu 7,1 milioane de locuitori, are doar 58.000 de catolici, iar în Macedonia de Nord, din cei 2 milioane de locuitori, doar 15.000 sunt catolici.

Scopul vizitei de trei zile este de îmbunătățire a relațiilor cu bisericile ortodoxe, parte a campaniei Vaticanului de reapropiere a celor două ramuri ale Creștinismului ce s-au despărțit în 1054.

Potrivit Vaticanului, Biserica Ortodoxă va trimite, în schimb, un cor de copii la întâlnirea inter-religioasă, la care urma să participe și un lider musulman din Sofia.

Papa a persistat în mesajul său de duminică asupra unității creștine, vorbind despre numeroșii creștini din Bulgaria care „au îndurat chinuri în numele lui Iisus, mai ales în timpul persecuției din secolul trecut".