ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 25.12/ 13:55 Mai multe ONG-uri din țară și din străinătate solicită, prin intermediul unei petiții online, demisia procurorului care a instrumentat dosarul Țăndărei, în care cei 25 de inculpați au fost achitați pentru trafic de persoane. Asociațiile cer fie demisia, fie excluderea din magistratură a acestuia. În lista ONG-urilor se numără Freedom House România, Save for Children Romania, European Center for Legal Education and Research, Funcky Citizens, Platforma Romania 100 (Ro100), Timisoara Society, Cambridge Centre for Applied Research in Human Trafficking. „Împreună, noi – cetățenii României, solicităm demisia de onoare sau excluderea din magistratură a procurorului care nu a utilizat corespunzător probele și informațiile pe care le avea la dispoziție în cel puțin 2 cauze foarte mari de trafic de minori: Țăndărei și Shanghai. Raportul UE din decembrie 2018 (pg.75) arată că românii reprezintă 74% dintre victimele traficului de persoane, cetățeni europeni, identificate în cele 28 de State Membre. În acest context de vulnerabilitate există unii procurori în România care, deși au probe clare împotriva rețelelor de crimă organizată, nu le utilizează în mod corespunzător. Aceste situații trebuie să înceteze acum!”, scriu asociațiile în textul petiției, potrivit Mediafax.

În textul citat se mai atrage atenția că, pe 12 februarie 2019, după 9 ani de proces, instanța a decis ca cele 25 inculpați, din 26, să fie achitați. Aceștia ar fi condus rețeaua de trafic de minori.
 
Știrea inițială

Curtea de Apel Târgu Mureș i-a achitat luni pe toți cei 25 de inculpați în dosarul de trafic de copii din Țăndărei, membri ai uneia dintre cele mai mari rețele de trafic de oameni din Europa. Instanța a schimbat temeiul achitării: dacă în primă instanță toți cei 25 de inculpați au fost achitați în principal pentru că faptele s-au prescris, acum achitarea este bazată pe inexistența faptei, informează România TV.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel din Târgu Mureș este definitivă.

Cei 25 au fost acuzați că, acum 10 ani, au traficat copii din propria etnie în Marea Britanie, unde aceștia erau folosiți la cerșit și furat.

În februarie 2019, toți cei 25 de inculpați au fost achitați. Instanța a constatat că faptele s-au prescris după ce procesul a fost tergiversat vreme de 9 ani, dintre care 6 numai la Tribunalul Harghita, unde au fost 53 de termene.

Cazul Țăndărei a fost prezentat cu surle și trâmbițe de autoritățile românești în 2010. Sunt celebre imaginile cu mascații cu berbece care spărgeau ușile palatelor din Țăndărei în căutare de traficanți de copii. Imaginile au apărut la televiziunile BBC și Al Jazeera. A fost primul caz de trafic de minori investigat de polițiștii români și englezi. Cazul privește traficarea a 181 de copii romi în Marea Britanie, unde erau folosiți la cerșetorie și furturi.

În Anglia, 120 de traficanți au fost prinși și aruncați după gratii. La noi, cei 25 de romi arestați și puși sub acuzare în 2010 au fost eliberați după câteva luni.

Bernie Gravett, polițistul englez care a condus ancheta britanică, a declarat pentru BBC că a văzut personal, în 2010, „cum s-au încărcat camioane” cu dovezi către oficialii români.

„Știu că dovezile sunt acolo, le-am văzut cu proprii mei ochi”, a spus polițistul. ”Am condamnat 120 de persoane din Marea Britanie pentru trafic de copii, neglijare și exploatare a copiilor, spălare de bani, fraudă și o serie de alte infracțiuni. Cu toate acestea, România nu a condamnat o singură persoană”, a afirmat acesta pentru BBC.
 
Polițistul a mai spus că i se pare ciudat că două sisteme de justiție au valori diferite în a judeca fapte grave. Gravett mai susține că în Marea Britanie, 120 de persoane implicate în rețea au fost condamnate, mai mult Europol, instituția de cooperare polițienească între statele membre UE, susținând că ”gruparea Țăndărei”, este cea mai mare rețea de trafic de persoane din Europa.

Culmea e că dosarul Țăndărei a schimbat legislația europeană. După prezentarea cazului în Parlamentul European, în 2011, UE a adoptat o directivă care a redefinit exploatarea copiilor la cerșit și furat ca fiind o formă de muncă forțată, de sclavie. Directiva a fost adoptată de toate statele membre, prin urmare și de România.