Obrăznicia ambasadei Kievului la București: După ce că prigonesc românii din Ucraina, ucrainenii mai vor și pedepsirea celor din România - glumeții din Berzunți

Ambasada Ucrainei în România a cerut anchetarea paradei desfășurată în ajunul Anului Nou, în Berzunți, unde oameni costumați în soldați ruși, vehicule transformate în tancuri și rachete și inscripționate cu „Z” au defilat pe străzi, în încercarea de a surprinde realitățile anului 2022.
Amintim că Zelenski a promulgat legea care interzice românilor limba română în școli în ciuda protestului MAE
Iată ce a transmis Ambasada Ucrainei:
„Cu regret constatăm faptul că în ziua în care Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea federației ruse, în județul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriștilor ruși.
Suntem convinși că asemenea manifestare contrazice poziția poporului român, care și-a exprimat sprijinul necondiționat pentru Ucraina în războiul declanșat de către federația rusă împotriva statului ucrainean.
„Sperăm că aceast eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea românească. Simbolurile agresiunii rusești trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată. Apelăm la instituțiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă și detaliată a evenimentului menționat”, a transmis Ambasada Ucrainei, potrivit Hotnews.
Citiți pe aceeași temă: Iulian
Capsali: PROSTIE CU CLOPOȚEI. Organele, politrucii și obsedații
globaliști vor să-i execute pe țăranii din Berzunți la fel ca pe Mircea
Vulcănescu
Amintim că legea care se invocă specificăla Art 4 (3): „Nu
constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este
săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației.”
După promulgarea Legii minorităților de către președintele de la Kiev, președintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Volodimir Zelenski.
Șeful statului român „s-a referit pe larg” în timpul discuției la acest subiect care „a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române și al reprezentanților comunității române din Ucraina”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, relatează HotNews.
„Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat Președintelui Zelenski identificarea rapidă de soluții care să răspundă și să remedieze aceste preocupări. În acest sens, cei doi Președinți au agreat ca în perioada imediat următoare miniștrii de externe ai celor două țări să aibă discuții cu privire la soluționarea bilaterală a aspectelor menționate”, precizează sursa citată.
Citiți: Prof. Tiberiu Tudor: IMPERTINENȚA EXTREMISMULUI XENOFOB UCRAINEAN. A sosit momentul denunțării Tratatului cu Ucraina
La rândul său, președintele Ucrainei a scris pe rețelele sociale despre convorbirea telefonică cu Klaus Iohannis, insistând pe cooperarea în domeniul apărării, însă fără a menționa ceva de Legea minorităților.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Klaus Iohannis Volodimir Zelenski
Subiecte: mascații din Berzunți
Organizații: Ambasada Ucrainei la Bucuresti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)