Dilema Zilei la Ro Vaccinare: Simona Halep a fost eliminată pentru că e de trei ori injectată?

„Simona Halep, învinsă în turul secund la Roland Garros! Este cel mai slab rezultat al său la Paris”, a titrat ieri presa română.
Potrivit relatărilor, „Simona Halep, locul 19
WTA, nu a găsit antidot pentru jocul fără de greșeală al chinezoaicei de
19 ani, Qinwen Zheng, clasată pe locul 74 WTA.
Ceea ce se anunța un meci simplu, ceea ce trebuia să fie un simplu act
de prezență pentru a trece mai departe în turul următor la Roland
Garros, s-a transformat într-un adevărat fiasco pentru tenismena din
România. A greșit mult, nu a găsit soluții și s-a declarat învinsă după
aproape 2 ore de joc. Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros în 2018 și a fost
finalistă în 2014 și 2017. Anul trecut, Halep nu a participat la French
Open, fiind accidentată, iar în 2020, a părăsit turneul în optimile de
finală.”, scrie Adevărul. Ar trebui menționat că cele două retrageri au avut loc după vaccinarea televizată a vedetei rachetelor de tenis și seringilor Guvernului.
O altă publicație atrage atenția că în setul trei de la Roland Garros, Simona Halep a acuzat și o problemă medicală și a cerut intervenția fizioterapeutului. „Atac de panică” - a zis artista. Tot mai bine decât un atac de cord, cum au pățit-o deja mulți care s-au lăsat hipnotizați de incomensurabila prostie sau ticăloșie a celor care au îndemnat senin la inocularea unui ser experimental despre care chiar producătorii recunosc că are și poate provoca mari probleme. În fotografia de mai sus o puteți vedea cum arăta în timpul meciului de ieri.
După turneul din Australia, interzis marelui sportiv nevaccinat Novak Djokovici, pagina de propagandă de tip sovietic cu știri false numai din surse oficiale, aka Ro Vaccinare, punea pe seama triplei injectări cu seruri magice a sportivei victoria acesteia la Australian Open.
Chestiunea a fost tratată acid de jurnalistul sportiv Paul Gabriel Andrei, care afirma: Băieții de la Ro
Vaccinare sunt de o nesimțire uluitoare și, încep să cred, și de o
prostie mare de tot! Priviți aici cum se folosesc de vaccinarea Simonei
Halep
Astăzi am așteptat toată ziua o nouă postare a arici pogonicilor retribuiți gras din banii noștri (apropo, de ce nu returnează ei la casieria Ministerului Sănătății jumătate de salariul provenit de la nenorociții de nevaccinați care le plătesc fanteziile?).
Dar... nimic. Nici o explicație similară. A pierdut sau nu a pierdut pentru că e vaccinată Simona Halep? O dilemă care probabil frământă groaznic rămășițele de creier neinjectate ale ciumăfăilor otrăviți ai lui Gheorghiță-două-organe.
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE
Recomandările noastre

Profesorul Vasile Astărăstoae îl contrazice pe Vasile Bănescu cu privire la Românii din Ucraina și oferă un Portret schițat de IPS Bartolomeu Anania: IUDA!

Predică extraordinară a Părintelui Dan Bădulescu: Vaccinul și Ucraina - Cad măștile! Se dau pe față antihriștii: Și cei cu vaccinul și cei cu prigoana românilor din Ucraina! VIDEO
Secțiuni: Eveniment Opinii Prima pagină Sport Știri
Persoane: Simona Halep Valeriu Gheorghiță
Locații: Australia Franţa Paris Roland Garros
Organizații: Australian Open Pfizer RO Vaccinare Roland Garros
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)