Distincția ar trebui să fie simplă și nu neapărat politizată. Totuși, conjunctura politică nu poate fi ignorată, nici din trecutul și nici din ecuația viitorului popoarelor.

Secolele trecute au consacrat principiul autodeterminării națiunilor, pe baze etnice, teritoriale, culturale. Încă ne mai referim la acest principiu în dreptul internațional. De aceste idealuri și principii ne-am folosit din plin și noi, românii, mai ales între 1848 și 1918. 

Care sunt criteriile pe baza cărora o comunitate umană poate invoca acest principiu? În primul rând, trebuie să se identifice ca o națiune sau ca un popor.

La o cugetare simplă, câteva criterii esențiale în acest sens ar fi acestea:
- etnie distinctă;
- spațiu geografic bine definit, locuit o perioadă îndelungată și relativ omogen d.p.v. etnic; 
- trecut istoric remarcabil, documentat de surse indigene și/sau străine;
- limbă literară proprie sau un măcar un dialect distinct;
- anumite realizări de cultură și civilizație;
- anumite reguli juridice, (sistem juridic propriu sau cu împrumuturi alogene);
- viață socio-economică specifică;
- forme anterioare de organizare statală sau comunitară, (proprii sau importate/împrumutate de la alte națiuni, popoare sau comunități). 

Să luăm pe rând popoarele enumerate la început.

Kurzii bifează satisfăcător la majoritatea criteriilor de mai sus. Sunt considerați o etnie distinctă iar diaspora și elitele lor caută să le dezvolte simțământul național, în sens politic modern, și să închege o națiune unită și un stat suveran. Limba lor este un cumul de dialecte; nu este pe deplin cizelată și caută o grafie oficială. 

Kurzii, (cel puțin cei din Irak), revedincă independență și suveranitate depline. Într-o opinie anterioară, publicată pe acest jurnal on-line, mi-am arătat simpatia pentru un Kurdistan independent și suveran – un mijloc convenabil de a ține în șah Turcia regimului Erdogan și AKP. Chestiunea este complexă și în dinamică. Sper ca lucrurile să se mai așeze în Irak; respectiv, demarcația teritorială între zonele locuite de kurzi și restul statului arab irakian să se stabilizeze. 

Pericolul mare vine dinspre jihadismul islamist – dacă kurzii se vor simți umiliți și lipsiți de perspective, își pot aminti că sunt și ei musulmani sunniți și că jihadul propovăduit de entități precum Daesh (ISIS) și al-Qaida nu le-ar fi tocmai defavorabil în lupta actuală împotriva statului (secular sau radical șiit) de la Bagdad. Mă bazez pe această ipoteză pornind de la declarațiile recente ale unui cleric radical kurd, mulahul Krekar, care îndeamnă la alianță sfântă cu Daesh și răsturnarea guvernului secular kurd de la Erbil. Sper ca liderii kurzi să nu cedeze acestei tentații autodistructive.

...

Catalanii se încadrează bine la criteriile care definesc naționalitatea. Își încearcă definirea ca națiune distinctă, cu drepturi suverane. 

Istoria lor e strâns legată de cea a restului Peninsulei Iberice. Dar catalanii invocă „filiera” istorică franceză, (de fapt, cea francă sau frâncă). Atuul lor principal este limba catalană. Spinul problemei politice este că trăiesc etnici catalani și în Franța, (în Republica Franceză), iar aceștia solicită drepturi similare pentru comunitatea lor de acolo.

Catalanii revendică independență și suveranitate de mai mulți ani. Deocamdată, chestiunea catalană reprezintă un eșec al statului spaniol, dar și al sistemului UE. Catalanii, sătui de criza economică prelungită, doresc să se emancipeze și de datoria publică acumulată de statul spaniol și de măsurile de austeritate socio-economică. Factorul negativ cel mai evidențiat este persoana monarhului Spaniei – regele Felipe al VI-lea - considerat un conducător lipsit de virtuți politice, un lider slab, influențabil și, mai ales, un rege inexistent în problemele fundamentale ale statului său. Printre altele, Felipe al VI-lea s-a remarcat prin ... susținerea constantă și deschisă acordată comunității LGBT. 

...

Lombarzii (longobarzii) – zilele trecute, s-a anunțat că regiunile italiene Lombardia și Veneția vor să organizeze referendum-uri pentru autonomie sporită. Deci, facem un pas mare de la kurzi și catalani, care solicită independență și suveranitate, la lombarzii care, impulsionați de "modelul catalan”, revendică mai multă autonomie.

Există, oare, o naționalitate lombardă? Știm că limba vorbită – așa numita "lombardă” – este, de fapt, un dialect din familia limbilor galo-italice, specifică Italiei și sudului Franței. Limbile (dialectele) galo-italice fac parte integral din limba italică, o ramură a limbilor indo-europene. 

Ce ne-ar spune intenția regiunii Lombardia cu privire la acest referendum? Că locuitorii regiunii ar avea motive de nemulțumire față de statul italian. Ei se tem de un eventual default al bugetului Italiei, al sectorului financiar și de noi reforme structurale. 

Sunt Catalonia și Lombardia un exemplu de recidivă libertariană în sens socio-economic? Sau sunt manifestări ale unor noi prefaceri politice mai profunde pe continentul european? Să fie un semn de reconsiderare a republicilor naționale și a ordinii politice dezvoltate de generația de la 1848?
Vor urma exemplul catalan și regiunile istorice franceze? Sau Flandra belgiană?


Kosovarii – denumiți de președinții anteriori de la Washington ca "tânăra națiune kosovară”. Nu bifează convingător la câteva criterii istorice. E mai greu de separat etnia kosovară de cea albaneză. Limba vorbită este albaneza sau sârba. Cu îngăduința dumneavoastră, prefer să rămân superficial în privința acestora.
...

Secuii noștri cer doar autonomie; nu independență pentru că aceasta ar fi prea mult.... 
Secuii și-au făurit, într-adevăr, un dialect specific. Acesta nu este mult distinct față de alte dialecte ale limbii maghiare, însă, a păstrat un iz aparte, fiind încărcat de arhaisme. 

Ei se identifică nu ca o etnie distinctă, ci ca un grup etnic specific din cadrul națiunii maghiare. Un aspect interesant referitor la steagul secuiesc: culoarea albastră și simbolurile lunii (semilunii) și a stelei, (de fapt, a soarelui în formă de stea), sunt asemănătoare cu drapelele popoarelor turcice, turcomane sau turcmene din Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Despre posibila origine turcică a secuilor au scris mai mulți istorici. Nu apare pe steagul lor actual niciun însemn creștin spre deosebire de steagurile istorice ale maghiarilor. Neîndoilenic că steagul secuiesc actual respectă evoluția în timp a drapelelor secuiești, dar rămâne interesant de urmărit evoluția comparativă a steagurilor din arealul maghiar. 

Cred că statul român trebuie să intensifice dialogul politic cu secuii dar și investițiile în infrastructura publică și politicile sociale adresate comunităților locale. Până la urmă, un nivel de trai mai bun reprezintă o bază esențială pentru o comuniune fructuoasă și sustenabilă.

Este posibil ca liderii secuilor să nu fie foarte interesați de anumite aspecte contextuale și compementare. Spre exemplu, datoria publică a statului român este cu mult mai mică decât datoriile unor state precum Spania, Italia și chiar Ungaria. Autonomia revednicată nu poate presupune acordarea unui cec în alb și o strângere de mână celor ce o solicită ... 

>>>

În concluzie, principul autodeterminării se aplică cu bună chibzuială. Trebuie îndeplinite criterii bine consacrate în dreptul internațional. În prezent, kurzii și catalanii par bine poziționați. Nu sunt foarte sigur în privința celorlalți.
Un lucru este sigur. Mișcările separatiste, secesioniste sau autonomiste denotă, în general, un nivel ridicat de nemulțumire din partea respectivelor comunități. Astfel de mișcări pot fi gestionate abil de elite politice sau sunt expresii incontestabile ale frustrărilor socio-materiale împărtășite la nivel popular. 

Astfel de manifestări denotă fie o exuberanță irațională, oportunistă și influențabilă din partea unor anumite grupuri de interese, uneori, pe fondul unui nivel de trai destul de confortabil. Fie sunt frustrări dureroase și legitime, ce nu mai pot fi reprimate.

Câteva întrebări concrete:

Tinerele „patrii” ce caută să apară pe harta politică a Europei - cum vor participa la efortul de stingere a datoriilor statelor de care caută să se desprindă și cât de mult le vor folosi independența sau autonomia în această privință? 

Pe acest fundal, încotro va merge UE? Spre un model de cooperare interguvernamentală redescoperit sau spre supra-statul cosmopolit dar coercitiv și sufocant?