Oferă o masă caldă de Crăciun! Cum vă puteți implica în Masa săracilor, proiectul prin care oamenii se strâng pentru a hrăni pe cei care au nevoie de ajutor

Masa săracilor este un proiect desfășurat în mai multe orașe din țară, dar și peste Prut, în Basarabia, prin care oameni săraci primesc săptămânal o masă caldă.
Strânși în jurul unei parohii, voluntarii gătesc sau contribuie la cumpărarea de alimente, pentru ca semenii noștri mai necăjiți să poată mânca o masă caldă.
Ideea, pornită de la un preot din Satu Mare, părintele Tiberiu Vălean, se desfășoară în Cluj Napoca, Ploiești, Oradea, Târgoviște, comuna Florești din județul Cluj, dar și în localitatea Ucrainca, de peste Prut. La Cluj, proiectul a fost adus de un ucenic al părintelui Vălean, tânărul Daniel Someșanu.
În fiecare săptămână, oamenii se organizează pentru ca măcar o parte din cei defavorizați să poată gusta o masă caldă. În perioada aceasta, oamenii se pregătesc pentru masa de Crăciun.
În Ploiești, în frunte cu părintele Bogdan Grigorescu, voluntarii se pregătesc de masa de Crăciun. Între cei care au dat o mână de ajutor se numără și cunoscutul actor Mihai Coadă. Pentru ploieștenii care doresc să contribuie, locul de întâlnire este biserica „Buna Vestire” din Ploiești, de pe strada Plevnei Nr.2.
Voluntarii au realizat și o pagină de facebook a evenimentului, pe care o puteți accesa la această adresă: https://www.facebook.com/events/500164397020986/.
Proiectul poate fi preluat de orice parohie sau comunitate din țară, singura condiție fiind dorința de implicare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: Cluj-Napoca Oradea Ploiești Târgovişte
Subiecte: Masa săracilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)