După ce fostul ministru al Educației și de Externe, și fost președinte al ICR și rector al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, filosoful Andrei Marga, a făcut o serie de declarații despre adevăruri istorice incontestabile - între care acela că Bucovina este pământ românesc și Ucraina trebuie să cedeze teritoriile care nu-i aparțin României, Poloniei, Ungariei și Rusiei, vuvuzelele lui Zelenski din țară și de la Kiev au explodat.

„Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent.

Asemenea declarații sunt inacceptabile în orice circumstanță. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă, într-un moment în care Ucraina apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe”, a sărit ambasada Kievul la București. Nu știm de ce aceeași ambasada nu explică cum nici azi, când reprezentanții formali ai României au devenit slugi umiile ale Ucrainei, românii din teritoriile vizate de profesorul Andrei Marga - nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei nu pot nici măcar să învețe la ciclul primar în limba română, un act totalitarist care calcă în picioare orice principiu „al unui stat european și democratic”.

Și la Kiev s-au declanșat pocnitorile de presă, atacând în mod bolșevic, a la „Școala de la București”, omul și nu adevărul istoric incontestabil: ”Andrei Marga, fost comunist și informator al serviciilor speciale românești, crede că Ucraina se află în ”granițe nefirești””, comentează publicația ucraineană Focus, citată de ziare.com. Și publicația Obozrevatel notează ironic că Marga este ”diplomat” și ”politolog” și spune că acesta ”crede că Ucraina ar fi încă departe de democrație”.

Cu presa și partidele interzise, cam cât de democratică este răspublica vecină? Cam tot atât de aproape de democrație ca Rusia lui Stalin sau Germania lui Hitler...

Tortul lui Baconschi și dosul lui Pauker

Pe limba ambasadei și a vuvuzelelor de la Kiev a sărit și fostul școler al lui Andrei Pleșu, filfizonul Toader Baconski, culmea, cu o jumătate de rădăcină în actuala Ucraină, care și-a încheiat fulminant cariera de șef la Externe printr-o demitere abruptă din funcție. Dar nu s-a lăsat. Tot a mai curtat-o libidinos pe Elena Udrea sperând să fie nominalizat candidat la prezidențiale sau măcar la primăria Capitalei. Când s-a văzut răsturnat din căruță a început, elegant, să o înjure ca de la ușa cortului pe fosta lui șefă de partid, în prezent aflată într-o situație dificilă în care este ignorată total de fostul lingău de soi.

Baconschi califică spusele lui Marga, care a atenționat că Ucraina se întinde pe teritorii nefirești, ca fiind „lamentabile și scandaloase”.

„Încalc punctual o regulă pe care mi-am impus-o: să nu spun/scriu niciodată ceva critic despre (totuși) puținii compatrioți care au avut privilegiul și responsabilitatea de a conduce Diplomația românească după 1989. Mi s-a părut elementar ca, între foștii miniștri de Externe, să existe solidaritate și prețuire reciprocă, mai presus de clivajele politice sau ideologice: în fond, ei au reprezentat în restul lumii o singură țară și o singură națiune. Declarațiile recente ale d-lui Andrei Marga despre posibila soartă a Ucrainei sunt însă lamentabile și scandaloase. Chiar nu ne mai putem imagina Europa ca pe un tort teritorial pe care și-l împart, cu prețul unor războaie sălbatice, diverși dictatori descreierați. Domnule Marga, încercați să trăiți în secolul 21 și respectați, măcar prin tăcere, efortul generațiilor post-belice și post-comuniste de a construi un proiect european definit prin pace și democrație”, a scris influențărul de Baconschi pe Facebook și Tik Tok.

Personajul caragielesc care a ocupat scaunul lui Ion I.C. Brătianu pe vremea în care ilustrul român înfăptuia Marea Unire și pe cel pe care s-a prăbușit Mihail Manoilescu pe vremea când România era împărțită ca un tort între bolșevicii roșii și cei bruni, a rămas, se pare, imprimat mental mai mult de energia dosului tovarășei Ana Pauker.

Chestiunea pusă de Marga în discuție publică este ca „elefantul roz” din mijlocul încăperii pe care toată lumea se face că nu-l vede. Ea a fost abordată în paginile ActiveNews de personalități proeminente ale culturii române, pe lângă care urmașul prolectcultistului Baconsky rămâne ceea ce e: un pigmeu cu ifose.

1. Nicholas Dima, fost profesor la Academia de Război a SUA a spus: FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

2. Comitetul Ad-Hoc Româno-American cere reprezentanților SUA și UE să dispună anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov / Hitler-Stalin referitoare la România. Basarabia se poate întoarce la patrie printr-un conflict internațional - VIDEO din 2018

3. Acad. Radu Ciuceanu: România trebuie să fie prezentă la masa negocierilor dintre Ucraina și Rusia pentru apărarea celor 500.000 de etnici români și firească reîntregire națională și teritorială. PROPUNERE ÎN PREMIERĂ

4. DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Acad. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)

Andrei Marga, Drept la Replică trimis UM Digi 24:

Dar Andrei Marga nu se dezice de ce a spus, din contră, se apără și spune că e vorba de adevărul istoric: Bucovina e România. El revine în forță după declarațiile care au deranjat Ucraina și o parte a infuențărilor slugarnici. Andrei Marga a declarat sincer la Târgul de Carte „Alba Transilvana” organizat în Alba Iulia, că „atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”. Iată cuvântul său, oferit de Știripesurse:

„Într-o conferință publică susținută la Alba Iulia (14 septembrie 2022) am răspuns la o întrebare, venită din rândul celor prezenți, privind efectele conflictului din Ucraina asupra democrației. Nu sunt dintre aceia care nu văd realitățile sau gândesc una și spun alta, încât am reiterat cu claritate idei exprimate anterior, de această dată poate mai direct.

În esență, a fost vorba de patru idei:

1. Conflictul din Ucraina nu se poate încheia decât printr-o înțelegere care să implice Rusia, SUA, Ucraina, Germania, Uniunea Europeană, China. Indiferent de cine "învinge”, nu va fi pace în Europa dacă nu se iau în seamă interesele de securitate ale fiecărei părți. Oricum, europenii vor fi cei care vor achita facturile de orice fel.

2. Ar trebui trase consecințe și din faptul că Ucraina este în granițe nefirești. După toate criteriile istorice și demografice, ea are de cedat teritorii vecinilor, în granițele cunoscute: României – Bucovina și județele din sud, Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galicia, Rusiei – Dombasul.

3. Nu au suport iluziile, căci, în Ucraina actuală, până la democrație este un drum.

4. România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului.

Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului international și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare.

Cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara. Nu sunt mișcat. Niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce am spus. Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii.

Unul spune că ar fi vorba de o abordare "iliberală”, apropiată de cea a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Susținere complet gratuită, un lamentabil clișeu! Nu știu ce susțin în subiect cei doi lideri și, mai mult decât probabil, nici nu au spus ce am spus eu. Mai mărturisesc că nu mă pronunț despre o persoană înainte de vedea ce a spus efectiv. Prea multe se bazează astăzi la noi pe "așa se zice”, pe "așa ni se cere să spunem”, pe „așa mi-este mai comod”! Nu mă pronunț niciodată doar pe presupuneri, iar personalizarea deciziilor de stat din propaganda actuală este de prost gust.

Am discutat cu ani în urmă, oficial, cu fiecare dintre liderii amintiți. Nu m-am ocupat însă de ceeea ce spun ei în fiecare subiect. Oricum, o părere care nu este cea a propagandei curente nu înseamnă că este a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Doar la minți înguste rău funcționeză penibila regulă „ori spui cum se spune – ori ești cu acela”! Să sperăm că se mai poate gândi și cu propriul cap!

Observ însă că nici profesori universitari de la noi, care se consideră istorici sau politologi, nu pricep ce este "liberal” sau "illiberal”. Personal am o părere mai bună despre liberalism și, în definitiv, apăr libertățile intangibile ale persoanelor și "liberalismul reflexiv”. De altfel, în apărarea liberalismului am scris mai mult decât orice liberal de azi din România. În orice caz, cine nu împărtășește liberalismul care se practică nu este prin aceasta „iliberal” – decât dacă logica nu mai contează. Iar cu o logică schioapă, nu ai cum să fii liberal!

Altul schimbă explicațiile curente, dându-și seama că ele nu stau în picioare, și susține că ar fi o analogie între Rusia actuală și Germania lui Hitler. Simple aiureli! Analogia, trebuie spus, a fost respinsă argumentat deja de istorici germani, de ieri și de azi. În lunile trecute, în strălucite cărți din Germania, analogia a fost infirmată din nou, explicit. Se pare că așa-ziși „specialiști” de la noi nu prea citesc. Sunt de părere că nu are rost ca, atunci când nu se cunosc lucrurile, să se lanseze falsuri spre a fi înghițite de români. Peste toate, analogia nici nu este argument de minte matură.

Unul spune că nu era normal ca la lansarea cărții mele Soarta democrației (Creator, Brașov, 2022) să nu atac Rusia și Ungaria. Răspunsul meu este că un democrat care se respectă nu atacă, ci argumentează.

Eu sunt pentru a spune pe nume realităților. Numai că trebuie și analize, nu doar clișee. Ar fi bine să existe analize ale socialismului răsăritean, ale comunismului, ale autoritarismului, ale dictaturilor de astăzi. Dar dacă analize înseamnă examinări economice, sociologice, juridice, culturale serioase, cu epistemologie pusă la punct, atunci ne respectăm ca oameni și cetățeni spunând că ele sunt încă de elaborat. Fără laudă, confruntându-mă personal cu problema, am dat o analiză a prăbușirii socialismului răsăritean (Die kulturelle Wende, 2005, la solicitarea unor universități din afara țării), încât știu ce este în joc. Să facem, așadar, analize demne de încredere și apoi să vorbim oricât și despre oricine. În rest, ideea unui singur fel de democrație nu este democratică, iar democrația este parte a culturii.

Unii inși care se exprimă cu aplomb nu cunosc prevederile internaționale în materie de conflicte precum cel din Ucraina. Îmi dau seama că ei predau oportunisme ieftine, în vreme ce universitatea s-ar cuveni să însemne gândire.

Se pot parcurge documentele internaționale – în toate se prevede explicit respectul suveranității naționale. Dar în acordurile din ultimele decenii se adaugă: suveranitate națională în condițiile securității celuilalt. Cum au arătat concludent autori germani și americani, se află în eroare cei care reduc discuția despre conflictul din Ucraina la dreptul internațional, fără a vedea rădăcinile istorice ale conflictului și obligația securității celuilalt. Iar scrierea istoriei nu ar trebui să coboare în propagandă curentă. O astfel de „istorie” nu este istorie.

Unul confundă discuția cu o șuetă și spune că am fost ministru al guvernului care a semnat tratatul cu Ucraina de recunoaștere a frontierelor. Da, am fost. Am și elaborat proiectul restructurării Universității din Cernăuți pe limbile ucrainiană, română, germană, ebraică, având în vedere tradițiile extraordinare ale locului, și l-am discutat atunci în diferite capitale. Am și reprezentat autorități europene la lansarea programelor lor academice în Ucraina.

Numai că sunt patru aspecte de considerat. România avea atunci ocazia să intre în Europa unită, care era obiectiv național. Premisa generală a fost stabilizarea frontierelor. Sunt însă și azi în vigoare tratate între țări europene care au stabilizat frontierele în scopul cooperării. Pe de altă parte, nu se știa atunci că Ucraina nu va respecta minoritățile și că va fi punctul de plecare al unui conflict fără noimă. În definitiv, ca să fim realiști până la capăt, chestiunea frontierelor s-a acutizat din momentul în care Ucraina a refuzat aplicarea acordurilor de la Minsk, care erau susținute și de europeni. Ucrainienii merită respectul, ca orice popor și ca toți oamenii, dar a forța lucrurile, falsificând propagandistic situații, mi se pare indecent.

Citiți și Marian Munteanu aduce aminte de un Document al Statului Român: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA

Sunt uimit cât de puțin se citește. Ceea ce am spus eu a fost spus de mulți, chiar înaintea mea. Am și arătat la timp (se pot consulta articolele mele din arhivele ziarelor și revistelor în care public) că socotesc redările istoricilor francezi (de pildă, Gerard Challiand), ale celor germani (Andreas Wirsching, Carlo Massala, Josef Braml și alții) și realismul politic al școlilor de la Harvard și Chicago (cu Graham Allison, John Mearsheimer, Steven M.Walt etc.) ca fiind relatări integre a ceea ce s-a petrecut în Ucraina și a dus la conflictul actual. Ele sunt redări mai exacte și mai responsabile de soarta democrației și a securității internaționale.

O probă este și reflecția publicată cu câteva zile în urmă a școlii de analize internaționale din prestigioasa universitate Harvard (vezi Dani Rodrik, Steven M. Walt, How to Build a Better Order. Limiting Great Power Rivalry in an Anarchic World, în "Foreign Affairs”, septembrie-octombrie 2022).

Nu intru aici în detalii, căci ar fi nevoie de spațiu, dar este o reflecție bine ancorată în istorie, care propune o soluție sustenabilă juridic și echitabilă la cele două crize ale lumii actuale – criza ucrainiană și tot mai apropiata criză taiwaneză. Dacă cineva vrea soluționarea, crizele sunt de luat în serios. Strategia „lovește și nu-ți pasă” nu este una a unor oameni cu mintea la ei. Împărtășesc o soluție bazată pe examinare factuală și luciditate în abordarea relațiilor internaționale, la care, de altfel, m-am așteptat (vezi A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). O soluție informată și cultivată, plină de răspundere!

Democrația și atașamentul euroatlantic sunt achiziții prețioase, de importanță fundamentală ale istoriei recente a țării, la obținerea cărora am contribuit ca demnitar al statului român. Dar și ele ne obligă să luăm în considerare faptele, să gândim efectiv și responsabil realitățile și să refuzăm escamotarea lor sub o propagandă pentru naivi. Altfel, „angoasa în fața adevărului” nu aduce nimic bun.”

Citiți și Opinia scrisă cu câteva zile înainte de începerea conflictului din Ucraina:

IATĂ DE CE DORIM UCRAINEI O SPARGERE UȘOARĂ