Drapelul Roșu din Curcubeul LGBT a fluturat din fundul Marșului Pride. Raportul comuniștilor la cel de-al 18-lea Congres stradal al homosexualilor. STRICT AUTENTIC
Marșul din București al mândriei homosexualilor a ajuns anul acesta la cea de a 18-a ediție de când a fost aprobat prin presiuni, mai precis prin trafic de influență la nivel înalt săvârșit de Monica Macovei, fosta ministră a Justiției impusă de George Soros lui Traian Băsescu și apoi europarlamentară PDL. Monica Macovei este și membră fondatoare și de onoare a asociației homosexualilor din România ACCEPT cât și, totodată, fostă șefă a „intelectualului creștin” Adrian Papahagi.
Conform unui articol Libertatea din 2014, actul de trafic de influență s-a exercitat direct: „Dintre cei 33 de europarlamentari români se ocupă de propaganda minorităților sexuale: Monica Macovei (PDL), Corina Crețu (PSD) și Renate Weber (PNL). Libertatea a făcut rost de o înregistrare audio cu intervenția Monicăi Macovei de la un congres găzduit de Strasbourg la 7 aprilie 2011: "Încă din anii 90 am fost alături de asociația ACCEPT. Am reușit să abrogăm, după anul 2000, articolul 200 din Codul Penal, prin care erau incriminate relațiile dintre persoane de același sex. Sigur că Biserica Ortodoxă și grupurile religioase au fost mereu împotriva inițiativelor noastre, ei spun că suntem împotriva tradițiilor. Am sprijinit apoi, în calitate de ministru al Justiției, desfășurarea Paradei Gay din 2005, deși la început primarul Bucureștiului refuzase să aprobe acest lucru. L-am sunat chiar eu pe primar. Acum, în România rămâne de realizat și legiferarea uniunilor între persoanele de același sex”, a explicat, printre altele, Monica Macovei.” (Citește întreaga știre la: EXCLUSIV! Trei EUROPARLAMENTARI ROMÂNI sprijină DREPTURILE COMUNITĂȚII GAY)
Acum, după ce a fost devoalată de presa liberă componenta marxistă a Marșului homosexualilor, Blocul Tineretului Marxist, care a participat cu drapelul bolșevic la manifestarea de mândrie stradală a persoanelor disforice, a ținut să înfiereze aceste dezvăluiri într-un Raport complet, pe care îl redăm integral mai jos:
„BTM
a avut o perioadă încărcată și frumoasă. Am participat la toate
Pride-urile din țară: Pride Iași, Pride Cluj, Pride Timișoara, Pride
București. Grupurile noastre locale cresc și se organizează! Scopul
nostru este să arătam că suntem prezentx, pentru că muncitorii queer și
scopurile revoluționare marxiste sunt de nedespărțit. Am mărșăluit
împreună pentru un Pride liber de corporații, pentru o mișcare
muncitorească incluzivă, pentru revoluție!
Anul acesta este un an
al premierelor. Am organizat pentru prima dată la Pride Park București
un stand marxist, unde am distribuit gratuit flyere și stickere. Ne-am
bucurat să cunoaștem lume nouă, frumoasă și prietenoasă. Materialele
noastre s-au bucurat de un real succes!
În același timp, am fost
luați in vizor de către fasciști! Un membru BTM a fost atacat de către
trei dintre aceștia în timp ce lipea afișe. Persoana nu a fost rănită și
este în regulă, iar fasciștii au fost prinși de către poliție,
descoperindu-se că au asupra lor stickere legionare. Rămâne de văzut ce
măsuri se vor lua împotriva lor, cazul fiind în curs de soluționare. Noi
vom urmări situația!
În cadrul marșului Pride din București am
constituit pentru prima oară în istoria Pride-ului din România Blocul
Roșu, în colaborare cu Grupul pentru Acțiune Socialistă! Inițiativa a
avut un mare succes, întrucât au participat mai multe persoane din afara
organizațiilor noastre decât ne-am fi așteptat. Am ascultat muzică
socialistă și am scandat mesaje radicale, oamenii din jur alăturându-se.
Am mărșaluit cu hotărâre și optimism!
Jandarmii au cerut
explicații de la doi membri BTM cu privire la simboluri comuniste pe
care le afișam, cerându-ne să renunțăm la ele. Un jandarm insista fals
că este interzis prin lege să afișezi simboluri comuniste. Re-amintim
cititorx că simbolurile comuniste nu sunt interzise! Am refuzat calm să
ne conformăm, ne-am explicat poziția și am adus simbolurile comuniste
acolo unde le este locul, printre muncitorx!
Deoarece am fost
foarte vizibilx, am făcut furori în presa conservatoare, care are ca
scop dezinformarea și manipularea oamenilor și care de mult timp propagă
teorii ale conspirației despre „neomarxiști”. Presa conservatoare a
afirmat fals că noi ne-am fi dedat la violențe, deși a fost ulterior
demonstrat că violențele au fost comise, inclusiv asupra noastră, de
către diferiți neolegionari infiltrați la Pride. Presa liberală a
preferat să ne ignore. Re-amintim că media este aservită intereselor
capitalului, fie dacă este deținută direct de către burghezi, sau de
alte instituții care fac parte din sistemul politic și economic.
Interesul capitalului este să mențină la putere sistemul ce îi permite
să existe, deci trebuie să denigreze orice alternativă la acesta și pe
cei care luptă pentru ea. Între denigrare și ignorare, BTM mărșăluiește
mai departe!
RealitateaTV, o cunoscută televiziune conservatoare,
a fost speriată de lista noastră de lectură, pe care vă invităm să o
citiți! S-a spus în cadrul emisiunii de la Realitatea Plus că am fi
infiltrat Pride-ul și că am fi dorit să-l deturnăm, însă noi am fost
acolo cu pancarte și mesaje incontestabil queer, acesta fiind și
protestul nostru, căci majoritatea facem parte din această comunitate!
Mai mulți „experți” au adresat insulte la adresa comunității LGBTQIA+,
referindu-se la Pride ca la „circul ambulant organizat ieri de
minoritățile sexuale”, participanții la marș fiind prezentați drept „cei
așa-zis <>". Toate aceste comentarii au venit
alături de mesaje de susținere a „familiei tradiționale". Unul dintre
participanți a numit BTM „organizație extremistă" și a afirmat că am
umbla înarmați cu pistoale airsoft la adunări publice. Nimeni nu ar
trebui să se lase pacălitx de aceste minciuni și să ne considere pe noi,
muncitorx queer din BTM, inamici. Nu am pune niciodată în pericol
siguranța nimănui la Pride, această comunitate este și comunitatea
noastră!
Membri BTM din Cluj au participat la Cluj Pride. Printre
mulțimile adunate în Piața Unirii, polițiștii și jandarmii și-au făcut
simțită prezența fără prea mult efort datorită numerelor ridicate, ca de
obicei, sub pretextul "menținerii ordinii și siguranței". Jandarmeria
era de altfel pregătită încă de la atelierul de pancarte, comunicând
fiecare mișcare. Interacțiunea noastră cu aceștia a fost de-a dreptul
ostilă, dar de scurtă durată. După câteva întrebări pline de reticență
legate de banner-ul nostru, apartenența noastră la o organizație, cât și
încercări de intimidare fondate pe legea imaginară care pretinde că
simbolistica comunistă este interzisă, am fost lăsați în pace, dar ochii
forțelor de ordine au fost în continuare fixați pe membrx noștri care
au participat la marș.Ne-a atras atenția discursul europarlamentarului
Nicu Ștefănuță. Acesta a glumit referitor la chiriile scumpe din Cluj,
spunând că "prețul chiriei este proporțional cu iubirea". Gluma acestuia
a fost cel puțin lipsită de orice tangență cu realitatea, cea a
muncitorilor, studenților și a tuturor persoanelor din comunitate care
suferă de pe urma pieței imobiliare locale, unde prețul pe metru pătrat,
atât pentru închiriere cât și pentru cumpărare, este cel mai mare din
România.
În timpul marșului și-au făcut apariția și fasciști cu
cruci și graffiti, cu simboluri reacționare și anticomuniste, care ne-au
urmărit cu atenție, într-o încercare de a ne intimida. Marșul Cluj
Pride s-a terminat fără incidente, dar privirile membrilor grupărilor
extremiste care se ascundeau pe străzile lăturalnice, aproape speriați
de masa de persoane queer, au fost definitorii pentru întregul
eveniment.
Am participat la Pride Timișoara, într-o atmosferă
optimistă și militantă. Membri BTM Timișoara au participat într-un
spirit tovărășesc de colaborare la ateliere de pancarte. În Timișoara
numărul de participanți la Pride crește de la an la an, iar prezența
fasciștilor și a altor grupuri ostile a fost una modestă. Am discutat și
luat legătura cu nenumărați studenți și muncitori queer veniți la marș.
Ne-am bucurat să împărțim pliante și să discutăm despre nedreptățile cu
care ne confruntăm în capitalism și să ne afirmăm solidaritatea
reciprocă.
Membri BTM Iași au avut și ei anul acesta bucuria unui
marș Pride Iași. Sperăm că în anii următori și Pride Iași să crească
cât mai mult, iar muncitorii queer să se simtă din ce în ce mai
acceptați. Am discutat împreună cu membrii BTM Iași despre problemele
locale, am împărțit pliante și am discutat cu muncitorii queer din
comunitate despre diferitele probleme cu care se confruntă și speranțele
lor pentru viitor.
Pride 2023 a fost o experiență importantă
pentru BTM. Noi continuăm munca în comunitatea LGBTQ și printre
muncitorx. Afirmăm importanța solidarității și vă invităm alături de
noi!”
Sursa: Blocul Tineretului Marxist
Citiți și Lenin și Hitler nu au fost OKay ci au fost O, Gay! O spun Arhivele KGB și CIA
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Meteorologul care demonstrează că ciclonul nu a existat decât în isteria media și pornografia fricii indusă de autorități
Al Treilea Război Mondial a început, dar nu îl vedem noi...
A ÎNCEPUT! Israelul lovit dur de Iran cu rachete hipersonice. Baze aeriene distruse ca răzbunare pentru uciderea lui Hassan Nasrallah. Gardienii Revoluției: Orice prostie din partea inamicului va duce la un răspuns devastator. ISRAELUL pregătește REPLICA
ABONATA BIG PHARMA: Dr. Valeria Herdea, șefa CNAS care cere vaccinarea obligatorie în România, o fanatică a vaccinării COVID, inclusiv a copiilor, a primit peste 70 de sponsorizări de la companiile farmaceutice internaționale, ceea ce o face INCOMPATIBILĂ
Silviu Gurlui, despre fenomenele stranii de la Pechea și Olimp: Acum, se leagă, totul
Nu se mai feresc: "Libertatea de Expresie este un obstacol major pentru guvernare!"
Recomandările noastre
Cunoscutul biofizician și cercetător Virgiliu Gheorghe va candida pe listele AUR la alegerile parlamentare. Viitorul senator se va ocupa de sănătate, familie și protecție socială. Cuvântul specialistului: Daunele provocate copiilor de noile tehnologii
Cu ce conștiință depășim vremurile. Exemplul Părintelui Dumitru Stăniloae și al Cuviosului Părinte Arsenie
Secțiuni: Dezvăluiri Eveniment Prima pagină Știri
Locații: București Parlamentul European
Organizații: Accept Ministerul Justiției Parlamentul European PDL Rețeaua Soros
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)