Marea Înțelegere PSD-PNL-USR-UDMR: Certificatul Covid va fi impus în societate și la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat. Testarea va fi gratuită timp de două luni, pentru a da timp oamenilor să se vaccineze, sau contra cost după aceea
PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns joi la un acord cu privire la proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului Covid. Deși se vorbește despre înființarea a peste 1.000 de centre de testare la nivel național, care vor funcționa în regim de gratuitate timp de două luni, politicienii nu s-au sfiit să arate că alternativa testării va fi apoi disponibilă doar contra cost, cele două luni de gratuitate fiind doar un răgaz oferit cetățenilor pentru a avea timp să se vaccineze. Tabăra extremistă, reprezentată de USR și chiar UDMR, cere urgentarea votării legii certificatelor Covid, pentru a nu scădea ritmul vaccinării în România, și impunerea acestor certificate la locul de muncă atât la stat, cât și la privat. Prin urmare, scopul deschis al certificatelor verzi nu este, pe termen lung, testarea, ci vaccinarea Covid, prezentată de politicieni ca „unica soluție”.
Deputatul Alexandru Rafila (PSD) a declarat, joi, după discuțiile cu PNL, pe capitolul de Sănătate din programul de guvernare, că s-a discutat despre accesul extins la testare, putându-se înființa peste 1.000 de centre de testare. Despre testarea gratuită timp de 60 de zile a românilor care merg la locul de muncă, în sistemul de stat, Rafila a precizat că este o măsură pe o perioadă limitată de timp și a arătat că vaccinarea este „singura soluție” (sic!) pentru a evita valul 5 al pandemiei de COVID-19. El nu a explicat de ce vaccinarea nu a oprit valul 4 ci, din contră, în țările puternic vaccinate chiar a făcut să crească numărul de infectări în rândul persoanelor vaccinate.
„Am discutat despre câteva măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, ceea ce înseamnă: acces extins la testare, am și estimat că putem să înființăm probabil mult peste 1.000 de centre unde să se poată face testarea, problema este legată și de accesul la aceste teste; este vorba de acordarea asistenței medicale ambulatorii și să pregătim un eventual val 5, încât pacienții să poată să se adreseze cât mai aproape de casă serviciilor medicale și să beneficieze de investigații; accesul în ambulatoriu la terapie antivirală și, evident, stimularea producției interne de astfel de produse. Am mai discutat despre alte măsuri care se referă la evaluarea rapidă a spitalelor și creșterea siguranței, atât cât este posibil, în secțiile de terapie intensivă”, a spus Alexandru Rafila la Palatul Parlamentului, potrivit Știri pe Surse.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Rogobete a scos Dosarele Vaccinurilor. Detalii explozive despre Contractul cu Pfizer
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
ADEVĂRUL ASCUNS! Unde au ajuns, cu adevărat, cele 400 de suflete de la Dumbrava?
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Senatorul Lavric dă de pământ cu patronul Institutului ”Elie Wiesel”: ”A fost un impostor ordinar care nu a trecut o secundă pe la Auschwitz”
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Rafila Cseke Attila Florin Cîțu Ioana Mihăilă Kelemen Hunor Lucian Bode Marcel Ciolacu
Locații: România
Subiecte: certificat digital Covid condiționarea libertății condiționarea locului de muncă Testări coronavirus trădare națională vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Camera Deputaţilor Parlamentul Romaniei PNL PSD Senatul României UDMR USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (18)