ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sevil Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării, este urmarită penal de DNA pentru abuz în serviciu, în dosarul „Insula Belina".

Totodată, în același dosar, procurorii anticorupție cer avizul Parlamentului pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb, acuzată de complicitate la abuz în serviciu.

Shhaideh a fost citată vineri la DNA, unde s-a prezentat împreună cu avocatul pentru a lua la cunoștință acuzațiile care i se aduc.

Într-un comunicat remis de DNA se precizează că este vorba despre un dosar deschis în iulie 2017 în care astăzi s-a decis extinderea urmăririi penale față de mai multe persoane de la Ministerul Dezvoltării și de la Biroul de Cadastru Teleorman.

Sevil Shhaideh, care nu este parlamentar, este acuzată de fapte comise în 2013, când era secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, în cazul său nefiind nevoie, conform legii, de avizul Parlamentului sau al președintelui României.

În schimb, DNA a decis să demareze demersurile în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul delegat pentru Fonduri Europene în funcție, Rovana Plumb, deputat PSD și fost ministru al Mediului la data comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu de care este acuzată.

Procurorii DNA spun că, în 2013, „prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private".

Astfel, ar fi fost încălcate mai multe legi, hotărâri de guvern și chiar Constituția României, spun procurorii, care susțin că prin aceste fapte „a fost prejudiciat patrimoniul statului și au fost vătămate interesele Administrației Naționale 'Apele Române'".

„Totodată, au fost efectuate notări în cărțile funciare ale celor două imobile (insula Belina și brațul Pavel) cu încălcarea dispozițiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere și pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menționate.

În susținerea acestor demersuri, persoane cu funcții de decizie din Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și din Oficiul de Cadastru Teleorman, Biroul de Cadastru Alexandria, Administrația Națională 'Apele Române' și Consiliul Județean Teleorman au servit intereselor unei societăți particulare, încălcând dispoziții prevăzute în mai multe legi", se mai arată în comunicatul DNA.

Rovana Plumb este acuzată de procurori că „în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție a ajutat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh".

Liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE se vor reuni luni pentru a lua o decizie cu privire la cei doi miniștri, Shhaideh și Plumb, informează Digi24.

Procurorii spun că, „fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege".

Însă, la data de 26 iulie 2013, „sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv și de agrement 'Dunăre-Belina-Seaca'", Consiliul Județean Teleorman a cerut MDRAP trecerea bunurilor „în proprietatea publică a județului Teleorman și administrarea Consiliului județean Teleorman".