Emmanuel Macron, avertisment pentru Europa: NATO este în moarte cerebrală. Liderul francez vrea 'redeschiderea unui „dialog strategic” cu Rusia

Președintele francez Emmanuel Macron susține că „suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, explicându-și opinia prin dezangajarea SUA și comportamentul Turciei, stat membru al Alianței Nord-Atlantice, informează Agerpres.
Declarația a fost făcută pentru săptămânalul The Economist, în ediția apărută joi. Și vine în contextul în care Macron a susținut în ulitma perioadă ca Uniunea Europeană și țările occidentale să își revizuiască rolurile în lume și să se adapteze la noile realități globale. În august, președintele francez spunea că „hegemonia occidentală” a luat sfârșit și că ar fi o greșeală să încerci să izolezi Rusia.
„Trebuie clarificat acum care sunt obiectivele strategice ale NATO", a afirmat șeful statului francez, pledând din nou pentru consolidarea unei Europe a apărării, în contextul în care viitorul summit al Alianței Nord-Atlantice va avea loc la Londra la începutul lunii decembrie.
„Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a SUA cu partenerii din NATO și asistăm la o agresiune desfășurată de un alt partener din NATO, Turcia, într-o zonă unde sunt în joc interesele noastre, fără coordonare”, a subliniat el.
„Ceea ce se întâmplă este o problemă enormă pentru NATO", a mai spus el.
În aceste condiții, șeful statului francez se întreabă în special asupra viitorului Articolului 5 al Tratatului, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianței dacă vreunul dintre ei este atacat.
„Ce va însemna Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o reală întrebare”, a spus Macron.
„Ne-am angajat pentru a lupta împotriva DAESH (acronimul arab al organizației Statul Islamic - n.r.). Paradoxul e că decizia americană și ofensiva turcă în cele două cazuri au același rezultat: sacrificarea partenerilor noștri pe teren care s-au luptat împotriva DAESH, Forțele Democrate Kurde (FDS)”, a adăugat el
În opinia președintelui francez, acest lucru face ca, pe de o parte, „Europa apărării să fie esențială - o Europă care trebuie să se doteze cu o autonomie strategică și în privința capacităților pe plan militar” și, de de altă parte, să fie nevoie „de redeschiderea dialogului strategic cu Rusia, fără naivitate, lucru care va lua timp”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Emmanuel Macron
Locații: Europa
Subiecte: Război Siria
Organizații: Daesh NATO Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)