Profesorul universitar de chirurgie generală dr. Mircea Beuran de la UMF „Carol Davila” București este cercetat penal pentru o presupusă mită de 10 mii de euro. DNA va propune arestarea sa preventivă pentru 30 de zile

Medicul Mircea Beuran a fost reținut pentru 24 de ore, joi, 13 februarie 2020, urmând ca a doua zi să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
În calitate de profesor universitar și președinte al Senatului U.M.F. „Carol Davila” București, acesta ar fi primit 10.000 de euro mită de la un medic din Capitală, pe 18 decembrie 2018, pentru a facilita scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor. Cum postul respectiv nu a fost scos la concurs, medicul care și-l dorea a depus plângere la D.N.A. împotriva profesorului Beuran. Acesta din urmă se bucură de prezumția de nevinovăție până la finalizarea procesului.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului:
BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul publicat joi pe pagina web a Direcției Naționale Anticorupție.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Persoane: Mircea Beuran
Locații: București
Subiecte: Mită
Organizații: DNA UMF București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)