ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 360 de milioane de creștini au fost „grav persecutați și discriminați” din cauza credinței lor în 2022 la nivel mondial, iar Coreea de Nord este țara în care creștinii sunt cei mai persecutați, potrivit unui raport al ONG-ului Open Doors. ONG-ul protestant publică anual un Indice global al persecuției creștinilor, enumerând toate actele de agresiune, de la „opresiuni zilnice discrete” până la „violențele cele mai extreme”.

Potrivit AGERPRES, între 1 octombrie 2021 și 30 septembrie 2022, peste 360 de milioane de catolici, ortodocși, protestanți, baptiști, evanghelici, penticostali etc., din 76 de țări au fost „grav persecutați în lume, adică un creștin din șapte”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Patrick Victor, directorul filialei Open Doors din Franța.

În ultimii treizeci de ani, „persecuția s-a extins” și, în prezent, „în 76 de țări există o persecuție puternică a creștinilor” față de cele 40 de țări raportate în primul Index al ONG-ului, din 1993, a subliniat Guillaume Guennec, un reprezentant al ONG-ului.

În 2022, 5.621 de creștini au fost uciși.

În Coreea de Nord, o lege adoptată în 2020 prevede că „a fi creștin sau a deține o Biblie este o infracțiune gravă, sever pedepsită”, potrivit Open Doors.