Marea Britanie: Încoronarea prințului și detronarea Prințului. Charles devine capul unei biserici care se pregătește să accepte căsătoriile homosexuale

Potențații acestei lumi sunt astăzi, 6 mai 2023, la Londra, pentru a valida întronarea Prințului Charles în funcția de Monarh al Marii Britanii, dar și de „Guvernator Suprem” al Bisericii Anglicane, acea instituție care a instalat femei episcopi și care a anunțat spășită la începutul acestui an că, momentan, poate să binecuvânteze cuplurile de homosexuali.
Un comentariu de la Alianța Familiilor din România:
Un regat în moarte spirituală
În timp ce britanicii se pregătesc să participe la acest ritual cu mai multă ardoare decât s-au pregătit să sărbătorească Sfintele Paște luna trecută, Marea Britanie e pe moarte. Spiritual vorbind, dar, zic unii analiști, și economic. Iar în spatele acestei realități se petrece altceva și mai tragic: detronarea Prințului Hristos!
Preocuparea britanicilor ar trebui să fie reîncoronarea și reîntronarea Prințului Adevărului în țara lor în loc de încoronarea unui om muritor care s-a dovedit, până la acest punct în viață, a fi mai mult o epavă morală decât un om moral ori spiritual. Nu doar el, ci întreaga Casă Regală. Acum câțiva ani Casa Regala a încheiat prima căsătorie homosexuală din istoria Imperiului, între un bărbat cu un alt bărbat. Charles a trăit în adulter, la fel ca prima lui soție. Iar ceilalți membri ai Casei Regale sunt la fel de dezorientați din punct de vedere moral, fără a cunoaște diferența dintre stânga și dreapta asemenea oamenilor din Ninive.
Prințul Charles, agent al revizionismului maghiar. Actualitatea Clasicilor
Vă amintiți de Prințul Andrew? Mai doriți să-i vedeți fața? Vă amintiți de volumul The Spare și frații care sunt la cuțite?
Dan Hitchens propune Întronarea Prințului Adevărului
Aceste observații ne aparțin dar sunt împărtășite și de britanici spirituali, mai inteligenți și vizibili decât noi. Unul dintre ei este Dan Hitchens, un intelectual britanic care merita respect. Dan Hitchens este fratele ateului Peter Hitchens, prolificul scriitor anticreștin. Spre deosebire de Peter, însă, Dan și-a regăsit calea înspre Adevăr și Credința în Divinitate. A găsit-o în Dallas, Texas, cu mulți ani în urmă, după o vizită la Huntsville, Texas unde a urmărit execuția unui criminal.
Era jurnalist la vremea aceea și i s-a cerut să scrie un articol acid la adresa texanilor care încă execută criminalii. Curiozitatea l-a împins să viziteze Muzeul Creștin din Dallas, o mostră a creștinilor texani. Ajungând în fața picturii Fiului Risipitor, Dan a rămas înmărmurit vreme de zeci de minute dându-și seama că el este Fiul Risipitor, de fapt. Curios, fratele lui Dan, Peter Hitchens și-a sfârșit viața tot în Texas, în Houston, unde făcuse tratament pentru cancer.
De ani de zile Dan Hitchens scrie și și-a dedicat viața să readucă Viața în Biserica Anglicană. Ironic, King Charles va deveni, în virtutea lui de Rege al Marii Britanii și „Cap” al Bisericii Anglicane.
Arhiepiscopul de Canterburry, Welby, nu crede în Învierea în trup a lui Hristos. E la cuțite cu Papa Francisc, și a dus Biserica Anglicană pe o pantă alunecoasă a lumificării. În februarie a influențat adoptarea noii politici a Bisericii Anglicane care „binecuvântează” uniunile homosexuale la altar. Se discută deja următorul pas: înfăptuirea „căsătoriilor” homosexuale în fața altarului în Bisericile Anglicane.
Generația
tânără anglicană s-a depărtat atât de mult de Evanghelie încât, scrie
Dan Hitchens, tinerii britanici sunt "astonished / uimiți" când li se
spune că relațiile de intimitate sunt doar pentru cuplurile
heterosexuale căsătorite.
În acest context haotic de imoralitate și confuzie de toate felurile, Prințul Charles va fi desemnat de puterea lumească drept Rege al Marii Britanii. Elita care îl va înconjura nu îi va da sfatul de care de fapt are nevoie, și de care a avut nevoie și Solomon. Sfatul cel mai util este ca prințul Charles să-l pună pe Hristos drept Prinț al Marii Britanii, iar el să se pună la dispoziția Marelui Prinț pentru a contribui la trezirea morală și spirituală a Marii Britanii.
Alianța Familiilor din România
Dar acest lucru, evident, nu se va întâmpla.
Prințul Charles, printre vuvuzelele Marii Resetări din Era Covidului
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

De ce trăim în Epoca Groazei?

Dr. Adrian Cacovean: Doar o pană de curent poate reseta creierul stricat de bufeurile menopauzei globaliste, încălzirea climatică! Fără curent nu există nici o putere a lor asupra noastră!

Virgiliu Gheorghe: Digitalizare. Card. Buletine - Pană de credibilitate

DIGITAL SERVICES ACT = SFÂRȘITUL LIBERTĂȚII ONLINE. ”E ca și cum am reintra în bezna cenzurii comuniste, dar de data asta la scară globală” - Un interviu cu senatorul AUR Virgiliu Gheorghe Vlăescu
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri
Locații: Londra Marea Britanie
Subiecte: încoronare încoronarea lui Charles
Organizații: Biserica Anglicană Casa Regală a Marii Britanii Marea Resetare
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)