Posibile efecte și întrebări după operațiunea "teroristul de la Târgu Secuiesc"

Cred că toată lumea a fost surprinsă de anunțul autorităților referitor la arestarea lui Beke Istvan sub suspiciunea de terorism. Au apărut tot felul de ipoteze în spațiul public, dar pe care nu le voi comenta. În tărămul speculației se poate afirma orice.
Totuși, ceea ce e destul de clar, din punctul meu de vedere, este faptul că nu putem exclude nicio variantă. Pe de-o parte, din mărturiile localnicilor dar și din investigațiile realizate de-a lungul vremii, rezultă că în zonă există și au existat persoane cu potențial violent. Nu are rost să amintesc acum cazuri din anii '90, azi uitate, dar cert este că potențialul există. Întrebarea care se pune este: din datele pe care le-avem, avem de-a face cu un astfel de terorist în cazul Beke Istvan Atilla?
Știm că asupra lui s-au găsit petarde, artificii și alte obiecte pirotehnice. Aflăm din Gândul: "Beke Istvan Attila, liderul din Târgu Secuiesc al micuței, dar foarte agitatei extensii românești a mișcării extremiste anti-românești HVIM din Ungaria (Mișcarea de Tineret 64 de Comitate), a fost săltat cu noaptea în cap de un alai de procurori, sereiști, polițiști și jandarmi, fiind prins cu sute de petarde explozive de putere medie, cu fum (clasa II), artificii de putere mică (clasa III), dar și dispozitive de detonare electronică de la distanță".
Să insistăm puțin asupra acestui paragraf. Beke Istvan a fost prins cu sute de petarde și artificii de putere mică. În comunicatul DIICOT se afirmă că aceste petarde și artificii urmau să fie componentele unui dispozitiv explozibil ce urma să fie "detonat în public". Inserez mai jos o filmare de un meci de fotbal din Liga 1. În tribune se aprind sute de petarde, dar și fumigene, într-un spațiu foarte aglomerat, cu mii de oameni. Și totuși, nimeni din cei din imagine nu a fost arestat pentru terorism. Și nu e singurul meci din Liga 1: se găsesc o droaie de partide unde s-au "detonat" petarde, artificii, fumigene. Și totuși...
Dacă respectivul urmărea să comită un atentat asupra populației românești aflată la Târgu Secuiesc, de ce nu avea "dispozitivul" pregătit cu câteva zile înainte? Și dacă știi că faci un atentat, rămâi acasă și-ți bei cafeaua, urmând să confecționezi "dispozitivul" după ce te-ai întors de la pâine, dimineața?
Este adevărat că extremiști maghiari din zonă se antrenează prin păduri. Este adevărat că sunt incitați de oameni veniți din Ungaria. Mai mult, în zona respectivă se vând fățiș, materiale care incită la dezmembrarea României. Dar asta se întâmplă de ani de zile și nu s-a luat nicio măsură. Ba chiar Csibi Barna a purtat astfel de mesaje în preajma unui președinte al României. Și tot nu s-a luat nicio măsură împotriva lui. Este acuzat abia azi.
Știm că pomul se cunoaște după roade, nu? Așadar, care sunt roadele, urmările acțiunii de care vorbim? Prima și cea mai evidentă: radicalizarea unei părți însemnate a populației secuiești din zonă. Cele două marșuri, dintre care al doilea mai numeros ca primul, o demonstrează. Putem să-i condamnăm, realmente? Dacă noi, românii, avem îndoieli asupra acțiunii autorităților, închipuiți-vă cum percep ei tot ce s-a întâmplat. Mai rău, să ne gândim cum percep ungurii din Ungaria această arestare. Neconcordanțele și semnele de întrebare ridicate de acțiunea autorităților le cântă perfect în strună extremiștilor maghiari, care acum pot spune: "Vedeți? Ce v-am spus de atâta timp despre românii ăștia? Ziceați că suntem nebuni".Și dacă adăugăm la acest perceput abuz asupra lor și sărăcia zonei, chiar iese un cocktail cu-adevărat exploziv.
Rămânând în zona această, țin să remarc articolul lui Dan Tăpălagă din Hotnews, pe această temă, pentru că mi se pare simptomatic pentru atitudinea duplicitară și periculoasă care a dus la acestă tensionare. De asemenea, e important pentru că Hotnews este vocea Americii. Sau cel puțin, așa cred ei cu convingere.
Zice dom' Tăpălagă că de situație sunt vinovați și românii și maghiarii. Și bineînțeles, începe cu românii. Și ni se amintește de cazul domnului Haaz Șandor din Vlahița, "un exemplu absurd din multe altele". Neștiind despre cine este vorba, am căutat pe google despre "criza" acestui om, abuzat, așa cum zice dl Tăpălagă de statul român. N-am găsit niciun articol. Cum de a tăcut UDMR-ul, care în mai toți anii a fost la putere, în timpul acestui "abuz"?
Nu știm. Tot la capitolul "abuzuri" este trecut și cazul "primarilor care au arborat steagurile Tinutului Secuiesc". Deci încălcarea cu bună știință a legii este perfect în regulă, dacă e vorba de minoritatea maghiară. Sau orice minoritate. În cazul ăsta, ducă-se naibii statul de drept...Mai departe, după ce domnul Tăpălagă citează "surse din administrația maghiară"?! ni se spune că "toate aceste excese" au săpat la temelia neîncrederii. La capitolul abuzuri maghiare, domnul Tăpălagă trece doar susținerea UDMR pentru reprezentanții săi acuzați de corupție. Nu suflă un cuvânt despre uciderea bestială a șase ofițeri și subofițeri de miliție in 1989.Pentru care nu a plătit nimeni. Nu zice nimic despre măcelul de la Târgu Mureș din 1990, în care ungurii au reușit performanța ( remarcabilă, să recunoaștem ) de a portretiza drept agresor o victimă aproape omorâtă în bătaie. Nimic despre faptul că un candidat UDMR făcea apologia acelor acțiuni violente. Nimic despre epurarea culturală a românilor din zonă, semnalată chiar de Academia Română.
Nu știm. Tot la capitolul "abuzuri" este trecut și cazul "primarilor care au arborat steagurile Tinutului Secuiesc". Deci încălcarea cu bună știință a legii este perfect în regulă, dacă e vorba de minoritatea maghiară. Sau orice minoritate. În cazul ăsta, ducă-se naibii statul de drept...Mai departe, după ce domnul Tăpălagă citează "surse din administrația maghiară"?! ni se spune că "toate aceste excese" au săpat la temelia neîncrederii. La capitolul abuzuri maghiare, domnul Tăpălagă trece doar susținerea UDMR pentru reprezentanții săi acuzați de corupție. Nu suflă un cuvânt despre uciderea bestială a șase ofițeri și subofițeri de miliție in 1989.Pentru care nu a plătit nimeni. Nu zice nimic despre măcelul de la Târgu Mureș din 1990, în care ungurii au reușit performanța ( remarcabilă, să recunoaștem ) de a portretiza drept agresor o victimă aproape omorâtă în bătaie. Nimic despre faptul că un candidat UDMR făcea apologia acelor acțiuni violente. Nimic despre epurarea culturală a românilor din zonă, semnalată chiar de Academia Română.
Cum domnul Tăpălagă uită să sublinieze contribuția profesorului Lucian Boia la cauza extremistă maghiară, prin scoaterea la lumină a teoriilor și aberațiilor lansate de iredentiști în anii '20. Și domnul Boia este copilul de suflet al Hotnews, care i-a promovat minciunile și falsurile istorice cu sârguință. Și o face în continuare. Ardeleanul Tăpălagă se face că nu știe că toate aberațiile lui Boia au fost traduse și promovate de extremiștii unguri și ex-sovietici și sunt folosite ca argumente pentru teoriile care justifică dezmembrarea țării. Cum să nu o facă? Dacă cel mai promovat istoric român, plimbat ca "specialist" pe la toate televiziunile, susține exact ceea ce susțin și ei...un cadou mai mare nici că puteau spera.
Revenind la efectele acestei întâmplări, merită remarcat că ea survine la puțin timp după o altă afacere ciudată, dar petrecută în Basarabia. Acolo, autoritățile au arestat 11 persoane care au fost acuzate de tentativă de lovitură de stat. Acești 11 urmau să ocupe, atenție!, Filarmonica, Teatrul Național, Muzeul de Istorie, o bancă, un centru comercial dar și Palatul Republicii. Din istorie știm că atunci când se urmărește o lovitură de stat, se ocupă centrele de putere, centrele de comunicație și sediile instituțiilor de forță ( vezi cazul decembrie 1989,la București). Acuzațiile, de o parte și de alta a Prutului, în cele două cazuri, par disproporționate față de dovezile fizice arătate publicului.
Există printre analiștii geo-politicii o teorie conform căreia România va recăpăta Basarabia, dar va pierde Transilvania. Nu vreau să mă gândesc la acestă posibilitate, deși tot istoria ne arată că în Basarabia și Ardeal s-a acționat simultan, atunci când s-a urmărit ruperea de Țară.
În fine, ca ultim efect al acestei acțiuni, nu este de neglijat nici reapariția vocilor care vor cere o legislație și mai liberticidă, tocmai pentru că acum avem de-a face cu o "amenințare teroristă".
Nu știm ce se va întâmpla în continuare. Cert este însă că propaganda este la turație maximă, iar neatenția poate conduce la tragedii de nereparat. E suficient să vedem cazul fostei Iugoslavii, despre care acum aflăm adevărul. Acolo, propaganda i-a tâmpit și pe cei mai buni. Am văzut ce a făcut propaganda și la noi, în 1989.
Mi-e teamă ca oamenii de bună credință, care și-ar dori cu sinceritate ca extremiștii maghiari să fie pedepsiți, să nu cadă într-o capcană, mizându-se tocmai pe suferința acumulată în acești 25 de ani. Un sfert de veac în care am văzut cum politicienii români au adoptat cea mai permisivă legislație din Europa pentru minorități, arătând o toleranță vecină cu trădarea. În trecut, am fost în concediu în Harghita și Covasna. Mi s-a vorbit politicos în românește, am cumpărat suveniruri pe care scria România, nu m-am simțit provocat și nu am provocat pe nimeni, la rândul meu.
Bătrânii noștri aveau dreptate: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Dan Tăpălagă Lucian Boia
Locații: Târgu Secuiesc
Subiecte: 13-15 iunie 1990 Atentat Târgu Secuiesc Autonomia Ținutului Secuiesc Autonomia Transilvaniei Evenimentele din Decembrie 1989 Istoria României Lovitură de stat Unirea Basarabiei cu România Ziua Națională a României 1 decembrie
Organizații: Academia Română DIICOT Hotnews UDMR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)