ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 20:00 Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Vlad Berbecar, susține că a aflat din presă că premierul Florin Cîțu l-a demis și se apără spunând că tot Cîțu e cel care a suspendat prin ordonanță de urgență, încă din aprilie 2021, vizitele de evaluare din spitale.

„Am aflat de la televizor că am fost demis de premierul Florin Cîțu. Motivul oficial este că de la numirea în funcție nu au mai avut loc evaluări ale unităților sanitare. 
Poate Florin Cîțu nu știe, dar în cadrul întregului proces de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de același premier. Practic, Florin Cîțu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcție. 
Chiar și în această situație, activitatea de acreditare a continuat, dovadă fiind ordinele cu unitățile sanitare cu paturi încadrate în categorii de acreditare, care au fost publicate lunar în Monitorul Oficial, inclusiv în luna septembrie.
Chiar dacă se decisese cu ceva timp în urmă suspendarea vizitelor de evaluare, din cauza faptului că multe spitale și-au schimbat structurile de funcționare, transformându-se în spitale pentru pacienții COVID, ANMCS-ul și-a continuat activitatea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, anume vizite de monitorizare tematică. 
Astfel, în perioada februarie-iunie au fost vizitate 94 de unități sanitare din toată țara, urmând ca din ianuarie să reînceapă un nou proces de monitorizare. Printre temele de monitorizare tematică desfășurate anul acesta s-a aflat și siguranța echipamentelor și a instalațiilor. În ciuda faptului că verificarea instalațiilor de oxigen sau a instalațiilor electrice nu intră în atribuțiile Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluși și unii indicatori meniți să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic.
Premierul Florin Cîțu avea nevoie de un nou țap ispășitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanța și eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituție publică din subordinea Guvernului”, a scris Vlad Berbecar, vineri, pe Facebook
 
ACTUALIZARE 17.00: Președintele Klaus Iohannis s-a arătat "îngrozit", vineri, de incendiul care a avut loc la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, scrie Antena 3. Potrivit sursei citate, șeful statului precizează că le-a cerut premierului Florin Cîțu și ministrului Sănătății, Cseke Attila, să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară. Ar fi prima oară?
 
În acest week-end nu are drum pe la schi, domnul președinte? Doar la Aachen unde merge mâine sunt destule pârtii!
 
 

Premierul lui Iohannis, Florin Cîțu a anunțat vineri că a cerut demiterea managerului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța și l-a demis pe președintele ANMCS, după incendiul de la secția ATI. "Am luat două decizii. L-am sunat pe domnul primar și i-am cerut să o demită din funcție pe doamna manager a Spitalului de Boli Infecțiose din Constanța. De asemenea, am semnat ordinul de demitere a președintelui ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate)", a anunțat Florin Cîțu, potrivit aceleiași surse.

Din nou, Arafat n-are nici o vină. E Albă ca Zăpada.

 
ACTUALIZARE 16.00: Violeta Alexandru, fost ministru PNL, a avut o reacție care merită consemnată: "Se anunță mari și sofisticate achiziții de noi tehnologii și nu se găsesc bani de prize, de clanțe, de becuri. Țara asta se duce de râpă pentru că ne credem sofisticați, ne jignește să facem curățenie, ordine la nivelul lucrurilor simple. Am intrat la guvernare de ceva vreme. Nu avem nicio scuză. Încă ne mai putem trezi. Cu intenții și orgolii, cu răutate și fudulie, nu se va face treabă. Mor oameni sub guvernarea noastră. Ce rușine să ne tot găsim scuze!", conchide fostul ministru.
 
În conferință de presă la Constanța, seful DSU, Raed Arafat, vizibil iritat față de întrebarea unui jurnalist dacă își va da demisia a răspuns arțăgos: „Vreți să spuneți că au murit oameni pentru că doctorul Arafat nu a demisionat? Am explicat mai devreme care este rolul DSU, ce face DSU, și cum intervine DSU cu structurile aflate în coordonare. Doctorul Arafat nu este Superman, care să rezolve toate problemele, și nici instituțiile aflate în coordonarea lui nu sunt instituții de super-putere, care să rezolve absolut toate problemele. Totul depinde de nivelul pentru care există competență pentru rezolvarea unei probleme”, a declarat, vineri, Raed Arafat, aflat la Constanța.
 
Mereu, alții sunt vinovați, pentru Arafat!
 
Câți români trebuie să mai moară până își dă Arafat demisia? Nu și-a demonstrat deja suficient capacitățile?
 
De la crima din Munții Apuseni, din ianuarie 2014, când pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața din cauza gestionarii proaste a situației de către același Raed Arafat, până la Siutghiol, Masacrul de la Colectiv, avionul SMURD cu defecțiune din ianuarie anul acesta, care a dus la moarte unui pacient, incendiul de la Piatra Neamț, carnajul de la Matei Balș, urmat de incendiul de la Constanța, când o femeie a murit pentru că Pompierii nu aveau o banală pernă de aer, nenorocirea dintr-un TIR ATI cumpărat de același Arafat, când trei oameni au murit ca niște câini și acum un nou incendiu criminal și responsabilul principal al sistemului, din nou, consideră că nu are nici o responsabilitate. PÂNĂ CÂND mai este ținut de sfori acest individ după ce au murit zeci de români fără ca el să fie vreodată făcut responsabil?
 
ACTUALIZARE 15:00 Numărul exact al decedaților în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța e de 7, nu 9, cum se aflase inițial pe surse. Un număr total de 106 pacienți au fost relocați: 42 către Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Constanța și 64 către 3 spitale din municipiu, potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode. IMAGINI DIN INFERN, MAI JOS!
 
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, soldându-se cu 9 morți și 113 persoane evacuate, dintre care 50 au fost relocate la alte spitale, conform televiziunii Antena3. Ulterior, după primele bâlbe ale autorităților, s-a anunțat că sunt 7 morți.
 
 

Datele preliminare relevă că incendiul ar fi pornit de la un prelungitor care a făcut scurt-circuit, în secția de Terapie Intensivă. Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța are o vechime de 70 de ani. El aparține de Primăria Municipiului Constanța și avea internați zeci de pacienți bolnavi de coronavirus, potrivit ct100.ro.
 
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, vineri, că în acest moment pacienții de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța au fost transferați la trei spitale, respectiv 42 de pacienți la UPU și 64 în celelalte spitale.

„Prioritatea zero a noastră a fost, după ce acest incendiu a fost ridicat, să ne asigurăm că toți pacienții evacuați din spital sunt în siguranță. În acest moment, pacienții au fost transferați la trei spitale, avem 42 de pacienți la UPU și 64 în celelalte spitale”, a spus Bode, citat de Agerpres, într-o conferință de presă care a avut loc în fața Ministerului Afacerilor Interne. 

El a explicat că numărul corect al celor care și-au pierdut viața în incendiu este de șapte persoane, dintre care cinci au decedat în spital, iar două după ce au fost transferate în alte spitale.

„Este o tragedie ce s-a întâmplat la Constanța, răspunsul - cauza acestui incendiu îl vom afla, dar indiferent care ar fi fost cauza nu este normal ca în România anului 2021 să moară oameni în spital în urma unui incendiu. Vom vedea care sunt cauzele dar dacă vorbim de nereguli, acolo sunt responsabilități foarte clare, cei care aveau obligația să le remedieze și în cât timp”, a mai spus ministrul Bode. El a transmis condoleanțe către membrii familiilor celor decedați.
 
Un mesaj de solidarizare cu familiile îndoliate a trimis și Arhiepiscopia Tomisului:
 
„Arhiepiscopia Tomisului este alături de familiile victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Astfel, Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Social, va oferi acestora consiliere duhovnicească și suport necesar pentru trecerea prin acest moment apăsător, grav și nedorit.

Totodată, sufletele celor decedați în tragicul eveniment vor fi pomenite de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la altarul Mânăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini (jud Suceava), unde se află acum, și al Catedralei din Constanța , dar și de către alți preoții slujitori, la altarele altor biserici din Arhiepiscopie, spre mângâierea lor în lumina Împărăției Cerurilor și spre alinarea durerilor sufletești ale familiilor îndoliate”, a transmis vineri Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. 

Este al treilea incendiu de proporții la un spital din România în timpul pandemiei, după cel de la Piatra Neamț și cel de la „Matei Balș”. Ar mai fi de menționat și incendiul de la Institutul „Marius Nasta”, survenit la secția mobilă ATI din curtea unității medicale.
 
Imagini de coșmar au fost publicate de Antena3 din interiorul saloanelor arse ale Spitalului de Boli Infecțioase Constanța:
 
 
 
 
 
 
 
Noi imagini cu intervenția Pompierilor, Ambulanței și SMURD-ului au fost publicate de Antena3. Printre ele se află și cele care atestă că mai mulți pacienți scoși din incendiu au fost resuscitați în curtea spitalului, iar alți pacienți care erau deplasabili au fost scoși în stradă, deși conectați la aparate de oxigen:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Vom reveni cu amănunte. VIDEO:
 
 
 
 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews