ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Armenii din disputatul district Kalbajar din regiunea Nagorno-Karabah și-au luat vineri, 13 noiembrie 2020, rămas bun de la Mănăstirea Dadivank, construită în secolul al IX-lea, întrucât zona este pe cale de a fi retrocedată Azerbaidjanului, în urma unui acord intermediat de Federația Rusă. Unii armeni și-au dat foc la case, iar directorul școlii locale și-a incendiat atât casa cât și clădirea instituției pe care o conducea, relatează reportera RFE/RL Susan Badalian. Aceste sunt urmările unui acord în care, deși pentru unii poate părea paradoxal, Soros și Putin au avut același interes, după cum acuză și reprezentanții mișcărilor de stradă de la Erevan.
 
Arestări pentru "tentativa de asasinare" a premierului sorosist de la Erevan
 
În timp ce Azerbaidjan jubilează, de cealaltă parte, în Armenia, pierderea de teritoriu este pusă pe seama Rețelei Soros, foarte activă la Erevan. Primul ministru armean, Nikol Pashinyan, cel care a negociat acordul de pace, este considerat de opozanții din stradă o "păpușă" a miliardarului George Soros (foto). Pashinyan a ignorat cererea demonstraților de a demisiona. Manifestanții îl acuză că a încălcat Constituția pentru că nu a consultat poporul cu privire la prevederile acordului intermediat de Rusia, potrivit BBC. Demonstrațiile zilnice de zeci de mii de oameni care îi cer demisia în urma acordului controversat s-au soldat în schimb cu arestarea în urmă cu două zile a unei 10 membri importanți ai opoziției în frunte cu Artur Vanetsyan, acuzați de serviciul principal de securitate că ar pus la cale asasinarea premierului sorosist. Artur Vanetsyan a fost el însuși șeful Serviciului Național de Securitate și un apropiat al actualului primi-ministru, informează Vocea Americii.  
 
 
 
 

Mănăstirea Dadivank ar putea avea aceeași soartă cu Catedrala Sfânta Sofia și Mănăstirea Chora  

În urma războiului petrecut în Nagorno-Karabah în toamna anului 2020, încheiat printr-un acord de pace care prevede retragerea armeană din Dadivank și o cedare a zonei înconjurătoare către Azerbaidjan, starețul Mănăstirii Dadivank a decis să transfere în Armenia toate obiectele de artă creștină importante ale mănăstirii, inclusiv clopotele și crucile de piatră armenești (hacikar). După retragerea forțelor armene din regiune, mănăstirea a fost pusă sub protecția forțelor ruse de menținere a păcii. 

Armenii se tem că Mănăstirea Dadivank va avea acum de suferit aceeași soartă precum Catedrala Sfânta Sofia și Mănăstirea Chora, care au fost date spre folosință cultului islamic.

Un reportaj al Radio Europa Liberă/Radio Libertatea prezintă oameni plângând în timp ce își iau rămas bun de la așezământul monahal.

Părintele Hovhannes din Dadivank a declarat că nu-și părăsește localitatea, însă a aranjat ca două cruci de piatră (hacikar) vechi de 800 de ani să fie relocate în Armenia. El încă nutrește speranța ca, într-o bună zi, acestea să fie aduse înapoi de unde au fost  smulse de vicisitudinile Istoriei. 

Kalbajar este primul dintr-o serie de teritorii care trebuie înapoiate Azerbaidjanului în urma acordului semnat pe 10 noiembrie de Azerbaidjan și Armenia sub egida Rusiei. Acesta pune capăt ostilităților în conflictul din regiunea Nagorno-Karabah care marchează victoriile militare azere după șase săptămâni de lupte.

Separatiștii armeni și forțele azere se luptă de la sfârșitul lunii septembrie pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, regiune separatistă azeră sprijinită de Armenia. Conflictul s-a soldat cu cel peste 1.000 de morți din 27 septembrie, potrivit RFE/RL.