Au trecut aproape douăzeci de luni de la invazia Rusiei în Ucraina. În tot acest timp, Volodimir Zelenski a colindat lumea în căutare de ajutor. Numai în România nu a ajuns.

Încă din prima zi de război, România și-a manifestat sprijinul total pentru Ucraina.

Și necondiționat.

Găzduire pentru refugiați, asistență militară, economică și politică, spațiu la radio-televiziunea națională, sancțiuni bumerang... Toate astea ne costă anual câteva procente din PIB-ul nostru anemic.

De dragul Ucrainei (dar și dintr-o scârbavnică slugărnicie), România și-a lăsat deoparte nu doar interesul național, ci și demnitatea.

A acceptat distrugerea Deltei prin adâncirea Canalului Bîstroe.

A înghițit călcarea în picioare a românilor din Ucraina - interdicția de a învăța în limba lor, închiderea bisericilor, arestarea preoților.

Ba le-a și încurajat.

A tăcut mâlc când un fost ministru de Externe al său și intelectual respectat – Andrei Marga – a fost trecut pe Lista Morții de la Kiev pentru că a avut curajul să declare adevărul: că Bucovina de Nord și Bugeacul și Herța sunt pământuri românești.

În martie 2022, a mușamalizat prăbușirea într-un interval de câteva ore a unui MiG-21 și a unui elicopter Puma în Dobrogea, doborâte foarte probabil din greșeală de antiaeriana ucraineană.

Opt oameni au murit.

România a primit și aruncat pe piața internă cerealele toxice și zahărul nociv din Ucraina.

Nici un sacrificiu nu a părut prea mare. Nici o umilință prea scandaloasă.

*

Lingușeala – mai ales când e împinsă dincolo de limitele prostiei și trădării – nu îți asigură nici prețuirea, nici respectul Lingușitului.

Cel mult o flegmă în ochi și un șut în cur.

Exact asta a primit România de la Ucraina.

În cele 22 de luni de slugărnicie dâmbovițeană, Zelenski nu a călcat nici măcar o singură dată în țara noastră. La alți vecini, a bătătorit autostradă.

A catadicsit să se adreseze Parlamentului României prin video, în primăvara trecută. Transmisiunea a fost proastă, din discursul lui Zelenski nu s-a înțeles mare lucru. Asta nu a împiedicat o amplă gudureală națională.

Iar cu câteva săptămâni în urmă, la Summit-ul de la București al Inițiativei Celor trei Mări, Iohannis a fost lăsat să aștepte ca un caraghios până a catadicsit Zelenski să intre în legătură directă.

Marți, 10 octombrie 2023, pentru prima dată de la începutul războiului, Zelenski vizitează în sfârșit România.

Ce l-a apucat? - Simplu: nu prea mai are unde să se ducă!

*

A fost de curând la fratele cel mare din America. A fost primit cu răceală și a plecat cu un gust amar.

Conducta cu bani de la Washington stă să se înfunde.

Aprobarea bugetului american pe anul viitor a fost amânată pentru 17 noiembrie. Până atunci, finanțarea Ucrainei a fost oprită.

Este discutabil dacă va fi reluată. Tot mai mulți Republicani se opun. Vine anul electoral, iar americanul de rând trăiește din ce în ce mai prost. Și se întreabă de ce trebuie să se sacrifice pentru o țară pe care nu o găsește pe hartă.

Colac peste pupăză, Ucraina începe să nu mai fie o prioritate pentru Washington pe plan extern: Israelul i-a luat fața.

Statele Unite au început deja livrările de arme de urgență către statul evreu.

Armele și banii trimiși lui Netanyahu vor fi luați din armele și banii rezervați lui Zelenski.

Washingtonul reprezintă de departe principala sursă de arme pentru Kiev – 90%. Fără sprijin american, Kievul se prăbușește.

Kim Darroch, fost ambasador britanic în SUA, declara alaltăieri:

„Ucraina va avea mari probleme: americanii furnizează 90% din materialul militar care ajunge în Ucraina. Personal, nu cred că Europa are posibilitatea să suplinească aceste rezerve. Curând, ele vor începe să se împuțineze.”

Nu doar că Europa nu poate să suplinească ajutoarele americane către Kiev, dar începe să le reducă și pe ale sale.

În urmă cu o săptămână, Marea Britanie anunța că nu mai are arme de dat pentru Ucraina.

După Washington, Londra a fost al doilea sprijinitor al Kievului. Acum, britanicii încep și ei să dea înapoi.

Un alt mare aliat, Polonia, a anunțat deja că nu mai trimite arme Ucrainei.

După victoria în alegeri a lui Robert Fico, același anunț l-a făcut și Slovacia.

Până și pentru cei mai fanatici partizani ai lui Zelenski este limpede: vântul geopolitic și-a schimbat direcția.

Se vorbește tot mai mult despre negocieri de pace.

Alexei Arestovici, fost consilier al lui Zelenski și o eminență cenușie a Kievului, face în ultima vreme declarații foarte interesante.

De pildă, a afirmat că Occidentul va forța Ucraina să semneze pacea cu Rusia, cedând Donbasul și Crimeea.

Dacă va refuza să semneze pacea în aceste condiții, a mai spus Arestovici, Zelenski va fi constrâns să organizeze alegeri și va fi înlocuit.

*

Lui Zelenski îi fuge războiul de sub picioare.

Fără război, Zelenski dispare. Cel puțin politic, dacă nu și fizic.

(În cele douăzeci de luni de război și-a făcut prea mulți dușmani și știe prea multe. Faimoasa corupție a Kievului nu era posibilă fără complicitatea cu alte capitale – Washington, în primul rând. Dezvăluirile unui Zelenski care nu mai are nimic de pierdut ar fi devastatoare în perspectiva alegerilor din 2024, nu doar pentru Biden, ci și pentru întreaga tabără Democrată.)

Zelenski este disperat. De aceea vine în România. Caută ajutor acolo unde a scuipat.

Am văzut, totuși, că regimul Iohannis i-a pus deja pe tavă lui Zelenski tot ce a cerut. Fără să fie nevoie de vreo vizită.

Ce i-ar mai putea oferi România ÎN PLUS lui Zelenski?

*

Țineți minte Scandalul Dronelor? Vă amintiți cum consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak, se răstea la guvernul de la București să caute mai bine că ne-a căzut o dronă rusească în ogradă?

Și cum Iohannis, și Ciolacu, și Armata, și serviciile secrete românești se încăpățânau să nege?

Și cum s-au descoperit puzderie de drone, după ce ministrul Apărării a fost prelucrat de ambasadoarea SUA la București?

Scriam atunci că Ucraina încearcă să implice România în război.

Nu era prima dată când regimul Zelenski făcea așa ceva: mascarada rachetei ucrainene din Polonia sau atacurile repetate asupra centralei nucleare de la Zaporojie au avut același scop: activarea Articolului 5 și împingerea NATO în război direct cu Rusia.

Atunci, Zelenski nu era decât speriat. Acum, e disperat de-a dreptul. Își joacă viața la ruleta războiului.

Are nevoie ca de aer de un eveniment major, politic sau militar, care să schimbe din nou direcția vântului geopolitic. Care să readucă iarăși Ucraina în prim plan.

Fostul analist CIA, Larry Johnson, vorbea recent despre posibilitatea unei operațiuni sub steag fals, americano-ucraineană, care să fie aruncată în cârca lui Putin. Și care să reaprindă flama Războiului din Ucraina.

Johnson dădea ca exemplu un nou „atac rusesc” la Zaporojie.

Dar dacă ar fi un „atac rusesc” asupra României?

*

Președintele polonez Andrzej Duda asemuia recent Ucraina cu un om care se îneacă.

Și, care, în disperarea lui, pune în pericol și viața celor care încearcă să-l salveze, trăgându-i cu el în adâncuri.

Duda nu vorbește în dodii. Știe ce spune. Polonia a fost cel mai fanatic aliat al Ucrainei. Se vorbea deja de o confederație între cele două țări.

La Varșovia și Kiev se lucra deja la schimbarea hărților.

Lăcomia și obrăznicia lui Zelenski au stricat tot. S-a rupt lanțul de iubire. Scârbiți, polonezii i-au întors spatele.

Acum, Înecatul vine la București după ajutor. Păzea!

Singurul lucru pe care România nu l-a oferit până acum Ucrainei este implicarea în război.

Este și singurul lucru prin care Zelenski speră să își salveze pielea.

Nu este exclus ca, în disperare de cauză, oaspetele aflat pe punctul de a se duce la fund să facă României și o ofertă teritorială. O formă de autonomie sau chiar de restituire a pământurilor românești.

(Ucraina a făcut asta și în 2015, când a semnat Acordurile de la Minsk, prin care promitea autonomia Donbasului. Ce a urmat, știm.)

Ne aflăm într-un punct de răscruce a istoriei. Lumea se schimbă cu rapiditate. O viitură mătură tot în cale. Îneacă țări și lideri.

România s-a implicat și așa prea mult într-un război care nu a fost al ei.

Singurul lucru pe care îl are acum de făcut este să stea pe malul Istoriei, să aștepte și să nu se clintească.

În rest, se știe: cu Dracul nu semnezi înțelegeri.