Regina - Mamă Elena, reînhumată la Curtea de Argeș. Programul funeraliilor

Regina- Mamă Elena va fi reînhumată la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I, sâmbătă, 19 octombrie, Familia Regală anunțând trei zile de doliu în perioada 18-20 octombrie, potrivit programului funeraliilor făcut public duminică.
Potrivit sursei citate, Familia Regală anunță doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2019. Totodată, începând de duminică, toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în fața Palatului Elisabeta din București sau la Curtea de Argeș, în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.
"Majestatea Sa Margareta roagă pe cei care vor aduce flori să aleagă doar flori albe, ca omagiu adus Reginei-Mamă Elena”, se precizează în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei.
Conform anunțului dat publicității duminică, programul funeraliilor este următorul:
- Vineri, 18 octombrie 2019, ora 12, la Aeroportul Internațional Otopeni, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena. La aeroport va avea loc un ceremonial militar și religios, la care vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.
- În intervalul orar 12:45–16:00, cortegiul funerar se va deplasa de la aeroport la Curtea de Argeș, pe ruta Chitila (ora 13:00), Titu (ora 13:45), Găești (ora 14:10), Topoloveni (ora 14:40), prin centrul municipiului Pitești (intrare în oraș la ora 15:05) și prin centrul municipiului Curtea de Argeș (intrare în oraș la ora 16:00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
- Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, 18 octombrie 2019, la ora 16:45. Începând cu ora 17:15, publicul se va putea închina și reculege la catafalc. Sâmbătă, 19 octombrie 2019, publicul se va putea reculege și închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8:00 la ora 10:00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi așezate în scuarul din fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale (de la intrarea în mânăstire).
- Sâmbătă, 19 octombrie 2019, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică. Publicul va avea acces în parcul catedralei.
La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.
- Începând de vineri, 11 octombrie 2019, o carte de condoleanțe va fi deschisă la Palatul Elisabeta. Ea va fi la dispoziția publicului până în ziua de luni, 21 octombrie 2019. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/
Regina Elena a închis ochii la Lausanne, în ziua de 29 noiembrie 1982, fiind înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)