Mii de credincioși musulmani au cerut transformarea catedralei Sfânta Sofia în moschee: Lanțurile să fie rupte! Vrem să ne rugăm aici!
Mii de credincioși musulmani s-au adunat sâmbătă la celebrul muzeu Sfânta Sofia (Hagia Sophia), cerând redeschiderea acesteia și dreptul de a se ruga aici.
"Lanțurile să fie rupte, Sfânta Sofia să se deschidă", au scandat miile de persoane adunate pe esplanada din fața muzeului, conform agenției de presă Dogan.
Sfânta Sofia este în prezent muzeu, după ce, până în 1453, la cucerirea Constantinopolelui de către otomani, fusese Biserică Creștină. Ulterior, a fost transformată în moschee, iar din 1935 autoritățile de la Ankara au decis ca ea să devină muzeu.
Credincioșii musulmani au scandat sloganuri prin care cereau reamenajarea Sfintei Sofia în moschee.
Înainte de acest lucru, în fața monumentului s-a ținut o rugăciune de către un imam care a venit de la Mecca.
"În numele a sute de mii dintre frații noștri, cerem să ne putem ruga în interiorul moscheii Sfânta Sofia", a declarat Salih Turhan, citat de agenția Dogan, președintele Asociației tinerilor din Anatolia.
După venirea la putere a partidului conservator al lui Recep Tayyip Erdogan, AKP, în 2002, susținătorii secularismului în Turcia și-au manifestat temerea că Sfânta Sofia ar putea fi transformată în moschee, notează AFP. Erdogan nu a ascuns nicio clipă planurile de islamizare a Turciei, una dintre măsurile pe care administrația de la Ankara încearcă de ceva vreme să o pună în aplicare cu scopul de a eroda Constituția seculară a țării.
De aceea există tot mai multe voci care afirmă că Sfânta Sofia ar putea avea soarta altor basilici bizantine, precum Sfânta Sofia din Trapezunt și Sfânta Sofia din Iznik (Niceea), care au fost transformate în moschei de regimul lui Erdogan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Recep Tayyip Erdogan
Subiecte: Moschei
Organizații: Catedrala Sfânta Sofia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)