După scandalul din Piața Avram Iancu, Primăria din Cluj va INTERZICE alte parade ale homosexualilor în oraș

După scandalul de sâmbătă din Piața Avram Iancu din Cluj, declanșat în mod voit de actrița Oana Mardare, care a provocat persoanele ce participau la manifestarea liberă a celor de la Noua Dreaptă, Primăria a luat decizia de a interzice pe viitor ca în Cluj-Napoca să se mai desfășoare parade gay. Viceprimarul Dan Tarcea a recunoscut că situația a degenerat prea mult și a spus că „o manifestație este suficientă” .
„Noi am făcut ceea ce trebuia, am aprobat cele două manifestații. Din păcate, la una dintre manifestații s-a escaladat mult prea mult toată situația și ar fi putut să fie o chestiune elegantă și să arate că orașul de pe Someș e un oraș cosmopolit, deschis, tolerant în care au loc absolut toți. Eu cred că o manifestare este suficientă, au spus ce au avut de spus (n.red. comunitatea LGBT), și-au exprimat punctul de vedere, sunt și alte orașe din România în care pot să-și desfășoare activitățile„, a declarat, marți dimineața, viceprimarul Dan Tarcea la un post de radio.
„Este suficientă o manifestație. Dânșii au spus ce au avut de spus. Și-au exprimat punctul de vedere. Sunt și alte orașe în care își pot desfășura activitatea”, a spus Tarcea. Întrebat dacă expresia „este suficientă o manifestație" se referă la o perioadă de un an sau la mai mult, viceprimarul a evitat să ofere un răspuns. Dan Tarcea a recunoscut că organizatorii manifestației LGBT au mai cerut autorizații și în trecut, dar au fost refuzați pentru că s-au suprapus cu alte evenimente, scrie ZiuadeCluj.
Trei deputați de Cluj, Adrian Dohotaru, de la USR, Csoma Botond, de la UDMR și Horia Nasra, de la PSD, i-au reproșat primarului Emil Boc modul în care a gestionat autorizarea celor două manifestații publice din weekend, marșul LGBT de pe malul Someșului și mitingul Noii Drepte din Piața Avram Iancu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Emil Boc
Locații: Cluj
Subiecte: Activism LGBT Homosexualitate
Organizații: Noua Dreaptă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)