ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Coaliția pentru Familie a strâns peste trei milioane de semnături din partea românilor, care au fost depuse la Parlament în încercarea de a obține organizarea unui referendum pentru modificarea articolul 48 alin. 1 din Constituție.

Deputatul Daniel Gheorghe a susținut un discurs în Parlamentul României, acolo unde se discută în aceste zile despre legea parteneriatului civil „care este în realitate o formă perfidă de a păcăli legislația și valorile morale ale acestei țări”.

Cu titlul „Parteneriatul civil, un abuz împotriva firii”, Daniel Gheorghe a exlicat motivele pentru care un asemenea parteneriat nu ar trebui aprobat și face o previziune asupra viitorului despre cum acest parteneriat ar deschide o cutie a Pandorei căruia îi vor urma alte favoruri pentru comunitatea homosexuală.

Deputatul cere ca Parlamentul României să apere valorile tradiționale ale familiei și să voteze pentru referendumul pentru modificarea Constituției și inițiativa cetățenească a românilor și să nu se lase intimidat de presiunile exercitate de propaganda homosexuală.

„Marele om politic român, Ion C. Brătianu spunea acum mai bine de 100 de ani astfel: „În chestiunile mari, acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și naționalitate, nu pot fi prețuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite coborându-te de pe terenul înalt și sigur al principiilor”. De asemenea Corneliu Coposu spunea cândva că „negociem orice, nu mai negociem principii”. Când am depus jurământul în Parlamentul României cu mâna pe Biblie și pe Constituție am spus că jur să respect legile și Constituția acestei țări și să-mi îndeplinesc cu onoare și cu fidelitate mandatul încredințat de popor. În acest mandat pe care românii mi l-au încredințat și pentru care le mulțumesc stă și apărarea valorilor fundamentale ale societății românești, iar familia, unica formă de familie, cea întemeiată de legătura între un bărbat și o femeie, o legătură liberă și consensuală, reprezintă una din valorile fundamentale ale acestui neam profund creștin. Sau spus recent tot felul de aberații precum acelea că în vederea referendumului pentru familie vor fi excluse familiile monoparentale din acest paragraf constituțional. Nimic mai fals.

Familia se întemeiază pe legături de sânge, pe adopție și pe relația liber consimțită între un bărbat și o femeie. Așadar am avut de a face cu o nouă manipulare a propagandei LGBT. Deoarece ideologia LGBT, care promovează căsătoria între persoane de același sex și care are ca drept obiectiv eliminarea valorilor creștine din societate la nivel mondial este într-o puternică ofensivă în România, lucru care s-a văzut foarte clar și în ultima perioadă și care transpare foarte clar din mass-media. Iar o serie de serie de manipulări și de presiuni care se exercită la adresa instituțiilor liber alese democratice sunt o certitudine și trebuie să nu ne ascundem a spune adevărul. Și că tot vorbeam de acest parteneriat civil, care este în realitate o formă perfidă de a păcăli legislația și valorile morale ale acestei țări, el ar aduce la două lucruri: în primul rând relativizarea familiei. Pe de o parte noi vrem să întărim familia prin adoptarea acestui paragraf constituțional provenit din inițiativa cetățenească a celor aproape trei milioane și jumptate de români și având susținerea tuturor cultelor religioase din această țară, iar pe altă parte prin acel paragraf, prin acea lege care aduce parteneriatul civil nu am face decât să relativizăm familia pentru că asta se dorește prin această ideologie care provine din marxismul cultural și care provine din adaptarea gândirii totalitare la societatea de consum și la o serie de cultură post-modernă. Pe de altă parte vedem că în toate societățile unde s-a legalizat parteneriatul civil, la un moment dat s-a legalizat și căsătoria între persoane de același sex. Așadar, dacă în 2017-2018 vom legaliza parteneriatul civil, undeva către 2030 probabil că vom avea căsătorii între persoane de același sex, iar către 2040 vom avea adopții de copii de către cupluri de același sex. Așadar domnilor votați pentru referendumul pentru modificarea Constituției și inițiativa cetățenească a românilor și nu vă lăsați păcăliți de alte forme de manifestare care sunt total străine identității noastre”, a spus Daniel Gheorghe.

Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.